1 Israel, iarăşi, a pornit
La drum şi-apoi a poposit
În a Moabului câmpie
Cari dincolo-i – precum se ştie –
De apele Iordanului,
În faţa Ierihonului.
2 Balac e cel ce a văzut
Tot ce Israel a făcut
Atuncea, Amoriţilor –
Balac e fiul lui Ţipor.
3 Asemeni lui, s-a îngrozit
Chiar şi Moab, când a zărit
Câţi oameni are Israel.
4 Îngrijorat atuncea, el
A zis bătrânilor pe care
Ţara lui Madian îi are:
„Astă mulţime înghiţeşte
Tot ce în juru-i se găseşte,
La fel precum şi boul ştie
Să pască iarba, din câmpie.”
Balac era înscăunat,
Peste Moab, ca împărat.
5 El, la Balaam al lui Beor,
Care atunci sta la Petor –
Chiar lângă Râul Eufrat –
A repezit soli, de îndat’.
Solii pe care i-a trimis,
Către Balaam astfel au zis:
„Din ţara Egiptenilor,
Acum, ieşit-a un popor
Şi-n faţa mea s-a aşezat.
6 Vino, te rog, ne-ntârziat,
Să îl blestemi. Fă-mi acest bine,
Căci e mai tare decât mine
Şi poate astfel, reuşesc
Să-i bat şi-apoi să-i izgonesc
Din ţara mea. Ştiu cum lucrezi:
Pe cine binecuvintezi,
Acela-i binecuvântat;
De-l blestemi, este blestemat.”
7 Bătrânii Madianului,
Precum şi ai Moabului,
Daruri – mulţime – au luat
Cu ei şi-n urmă, au plecat,
În ţara ghicitorului.
Când au ajuns în faţa lui,
I-au spus ce i-a cerut Balac.
8 „Bine. Să văd ce pot să fac” –
A zis Balaam. „Voi o să staţi
Aici, la noapte, şi-aşteptaţi
Până în zori, răspunsul meu.
Să văd ce-mi spune Dumnezeu
Şi-am să răspund abia apoi.
Rămâneţi dar, la mine, voi.”
Atuncea, toţi aceia cari,
Peste Moab, erau mai mari,
În casă, la Balaam, au stat.
După ce noaptea s-a lăsat,
9 Către Balaam, Domnu-a vorbit:
„Cine sunt cei care-au venit,
La tine?”, iar el a răspuns:
10 „Iată, la mine a ajuns
Solia lui Balac, cel care,
Drept tată, pe Ţipor, îl are.
Acest Balac e-nscăunat,
Peste Moab, ca împărat.
11 Solii pe care i-a trimis
La mine, au venit şi-au zis:
„Din ţara Egiptenilor,
Acum, ieşit-a un popor
Şi-n faţa mea s-a aşezat.
Vino, te rog, ne-ntârziat,
Să îl blestemi. Fă-mi acest bine,
Căci e mai tare, decât mine,
Şi poate, astfel, reuşesc
Să-l bat şi-apoi să-l izgonesc.”
12 Către Balaam, Domnu-a vorbit:
„Să nu te duci şi, negreşit,
Nu fă pe placul solilor.
Să nu blestemi acel popor,
Căci este binecuvântat.”
13 În zori de zi, când s-au sculat,
Balaam, cu solii, a vorbit:
„Mergeţi doar voi! Eu sunt oprit,
De Domnul, să vă însoţesc.
Deci nu pot ca să împlinesc
Dorinţa lui Balac.” Apoi,
14 Solii plecară înapoi –
Aşa precum li s-a cerut –
Spre al Moabului ţinut.
Îndată de cum au sosit,
Ei, lui Balac, i-au povestit
Ce s-a-ntâmplat: „Balaam nu vine –
Aşa cum l-ai rugat – la tine.”
15 Balac a mai trimis apoi,
Oameni de vază, înapoi,
Către Balaam. Solii s-au dus
16 Şi-n faţa lui astfel au spus:
„Iată, Balac acela care
Drept tată pe Ţipor îl are,
Aşa vorbeşte: „Fă-mi un bine,
Şi hai, te rog, până la mine!
Nu pune piedici, ci să vii,
17 Căci multă cinste-ţi dau, să ştii!
Voi face tot ce-mi spui, apoi,
Numai să vii până la noi,
Să-l blestemi pe acest popor.”
18 Balaam răspunse, solilor:
„Să-i spuneţi, împăratului:
Să-mi dea Balac, chiar casa lui,
Cu-argint şi aur încărcată,
Tot n-aş putea face, vreodată,
Un lucru – fie mic, sau mare –
Contra poruncilor pe care
Mi le-a dat Domnul, Dumnezeu.
19 Dar iată care-i sfatul meu:
Eu cred că este foarte bine –
La noapte – ca să staţi, la mine,
Căci vreau să văd ce-mi va mai spune
Domnul, când soarele apune.”
20 Către Balaam, Domnu-a vorbit:
„Pentru că solii au venit,
Din nou, la tine, vreau acum,
Ca să porneşti, cu ei, la drum.
Să nu-ndrăzneşti să faci nimic,
Afară doar, de ce-am să-ţi zic.”
21 Balaam, în zori, când s-a sculat,
Pe măgăriţă, s-a urcat
Şi-apoi, de soli, încercuit,
Către Moab, el a pornit.
22 Când l-a văzut că a plecat,
Domnul, pe loc, S-a mâniat.
Un Înger a trimis, de sus,
Şi-n calea lui Balaam L-a pus.
Pe măgăriţa lui şedea
Balaam, având alăturea,
Doi oameni, cari l-au însoţit.
23 Când măgăriţa L-a zărit
Pe Îngerul venit de sus –
Cu sabia – în cale-i pus,
A stat pe loc, un scurt răstimp
Şi-apoi, s-a abătut, pe câmp.
Balaam, atuncea, a lovit-o
Şi către drum, a înghiontit-o.
24 Îngerul Domnului s-a dus,
Apoi, şi între vii S-a pus,
Pe o cărare şerpuită,
De două ziduri mărginită.
25 Dar măgăriţa L-a văzut
Pe Înger, şi s-a abătut
Spre zid, strivind de piatra lui,
Piciorul călăreţului.
Balaam, atunci, iar a lovit-o
Şi către drum, a înghiontit-o.
26 Îngerul Domnului S-a dus,
Apoi, şi într-un loc S-a pus,
Anume-ales, mai la strâmtoare,
Să nu poţi face vreo mişcare,
Nici către dreapta drumului
Şi nici spre partea stângă-a lui.
27 Dar măgăriţa L-a zărit
Pe Înger, şi s-a ghemuit,
Îndată, pe cărare, jos.
Balaam, atuncea, mânios –
Când, la pământ, el a văzut-o –
Luă un băţ şi a bătut-o.
28 Dar măgăriţei, i-a deschis
Dumnezeu, gura. Ea a zis,
Către Balaam: „Ce ţi-am făcut,
Căci de trei ori tu m-ai bătut?”
29 Balaam, îndată, i-a răspuns:
„Iată-mă dar, că am ajuns
Ca tu să îţi baţi joc de mine.
Îţi spun că ar fi vai de tine
Dacă o sabie-aş avea,
Fiindcă-ndată, te-aş tăia
Şi te-aş ucide, negreşit,
Pentru că m-ai batjocorit.”
30 Dar măgăriţa l-a-ntrebat:
„Când oare, ţi s-a întâmplat,
Să mă mai port astfel, cu tine,
De când mă călăreşti, pe mine?”
Balaam răspunse: „Niciodată.”
31 Atunci, vederea i-a fost dată,
Căci Domnul, ochii, i-a deschis.
Speriat – trezit parcă din vis –
Balaam, în juru-i, a privit.
Abia atuncea, l-a zărit
Pe Înger, înainte-i stând,
Cu sabia ameninţând.
De groază plin, s-a aruncat
Jos – la pământ – şi s-a-nchinat,
Cu spaima-n oase-n faţa Lui.
32 Atunci, Îngerul Domnului
L-a întrebat: „Ce ai făcut?
Pentru ce oare, ţi-ai bătut
Tu, măgăriţa, de trei ori?
Nu vezi că ai putut să mori?
Eu am închis a ei cărare,
Căci drumu-ţi duce la pierzare.
33 Dar măgăriţa M-a văzut
Şi, de trei ori, s-a abătut,
Din calea Mea, şi te-a scăpat.
Altfel, să fii încredinţat
Că Eu te-aş fi ucis, îndată.
În viaţă, ar fi fost lăsată
Doar măgăriţa, negreşit.”
34 „Eu ştiu că am păcătuit” –
A zis Balaam, Îngerului
Care stătea în faţa lui.
„Nu am ştiut că Tu erai
În faţă-mi şi mă aşteptai.
Dar dacă Tu gândeşti acum,
Că-i rău ce fac, mă-ntorc din drum.”
35 Îngerul Domnului a zis:
„Du-te – aşa cum ai promis –
Cu aceşti oameni. Ia aminte!
Să nu vorbeşti alte cuvinte,
Decât acelea pentru care,
Eu îţi voi da, încuviinţare.”
Balaam, la drum, iar a pornit –
De căpetenii însoţit –
Către al lui Balac ţinut,
Aşa precum i s-a cerut.
36 Balac, de cum a auzit
Cum că Balaam vine-nsoţit
De căpeteniile sale,
Îndată, i-a ieşit în cale,
În locul cel mai depărtat
Care, în ţară, s-a aflat.
La ale-Arnonului hotare,
Ieşitu-i-a-n întâmpinare –
Deci chiar la graniţele-aflate,
Lângă-a Moabului cetate.
37 Către Balaam, Balac a zis:
„Dar oare, eu nu am trimis
Oameni, să vină după tine?
De ce nu ai venit la mine?
Sau poate că tu te gândeşti
Că, cinste, nu o să primeşti?”
38 Balaam răspunse: „Am venit,
Dar oare, mi-e îngăduit
Să-ţi spun ceva? Să ştii că eu
Pot spune, ce vrea Dumnezeu.
Îţi voi vorbi, doar pe măsură
Ce îmi va pune vorbe-n gură.”
39 După al lui Balaam răspuns,
Cei doi s-au dus şi au ajuns
La Chiriat-Huţot. Balac,
40 Voind a-i fi mereu pe plac,
Boi a jertfit, precum şi oi,
Din care a trimis apoi,
Şi lui Balaam şi-asemenea,
Cetei care îl însoţea,
Căci cei care cu el erau,
Drept căpetenii se vădeau.
41 În zori de zi, Balac s-a dus
Şi pe Balaam, el l-a adus,
La Bamot-Bal, în locu-n care
Putea privi în depărtare
Spre a putea vedea astfel,
Întreg poporul Israel.