1 Balaam a zis, privind în zare:
„Zideşte-aici, şapte altare.
Şapte berbeci apoi, să iei
Şi-asemenea şapte viţei.
Pe toţi, voiesc să-i pregăteşti,
Căci trebuie să îi jertfeşti.
2 Balac făcu precum i-a spus:
Plecă îndată şi-a adus
Câte-un berbece aşadar,
Şi un viţel, la un altar.
3 După ce toate le-a adus,
Balaam, către Balac, a spus:
„Rămâi dar, lângă jertfa ta,
Căci eu mă voi îndepărta
Şi poate-mi va ieşi-nainte
Chiar Domnul. Ale lui cuvinte,
Ţi le voi spune, imediat.”
Pe-un loc înalt, el s-a urcat,
4 Iar Domnu-n faţă i-a ieşit.
Balaam, atuncea, a vorbit:
„Şapte altare-am înălţat.
Pe fiecare-am aşezat
Câte-un berbece şi-un viţel.”
5 Domnu-a răspuns, în acest fel:
„În gura ta, am pus cuvinte.
Întoarce-te şi ia aminte,
La tot ce spui. Căci, negreşit,
Vei spune doar ce-am poruncit.”
6 Balaam a coborât apoi,
Şi la Balac, s-a-ntors ‘napoi.
El sta lângă arderea lui,
Cu toţi capii Moabului.
7 Balaam, atuncea, a rostit
Cuvintele ce le-a primit
Din partea Domnului, şi-a spus:
„Balac, pe mine, m-a adus
Chiar din Aram, din ţara mea,
Cari e-n Mesopotamia.
În acest loc, am fost chemat,
De cel cari este împărat
Peste Moab şi am venit
Din munţii de la Răsărit.
Atuncea când am fost adus,
„Vino să-l blestemi”– mi s-a spus –
„Pe Iacov şi în acest fel,
Să-l defăimezi pe Israel!”
8 Cum pot ca să îl blestem eu,
Când nu-l blestemă Dumnezeu?
A-l defăima, cine cutează,
Când Domnul nu îl defăimează?
9 Îl văd, din vârful stâncilor,
Din culmile dealurilor;
Acest popor cari se zăreşte,
Foarte departe locuieşte.
Aflaţi dar, că ale lui ramuri,
Nu sunt cuprinse între neamuri.
10 Şi cine, oare, va putea
Să socotească pulberea
Lui Iacov şi să spună-astfel,
Cât e un sfert, din Israel?
O, de-aş muri de moartea lor,
De a neprihăniţilor!
O, de ar fi al meu sfârşit,
Precum le-a fost lor, rânduit!”
11 Balac, către Balaam, a spus:
„Ce mi-ai făcut? Eu te-am adus
Să-l blestemi pe vrăjmaşul meu!
Dar tu, precum văd bine eu,
Acum îl binecuvintezi!”
12 Balaam răspunse: „Tu ce crezi?
Oare nu trebuie, mai mult,
De vorba Domnului s-ascult?
Eu am vorbit doar, pe măsură
Ce Domnul mi-a pus vorbe-n gură!”
13 Balac i-a spus atuncea: „Ştii,
Te rog, într-un alt loc, să vii,
Căci doar de-acolo, vei putea,
Cu mult mai bine a vedea.
De-aici, o parte, vezi, socot;
Nu poţi zări poporul tot.
Să mergem dar, într-alt loc, noi,
Şi să-l blestemi de-acolo-apoi.”
14 Spre câmpul care s-a chemat
Ţofim, cei doi s-au îndreptat.
Câmpul acela se găseşte
Pe muntele ce se numeşte
Pisga; întreg cuprinsul lui,
Este spre vârful muntelui.
Şapte altare a zidit
Balac, acolo, şi-a jertfit
Câte-un berbece şi-un viţel.
15 Apoi, Balaam a zis astfel:
„Rămâi dar, lângă jertfa ta,
Căci eu mă voi îndepărta
Şi-atunci poate că Domnul vine,
Ca să vorbească iar, cu mine.”
16 Domnul, ‘nainte, i-a ieşit
Şi-n felu-acesta, i-a vorbit –
După ce-i puse o măsură
Din ale Lui cuvinte-n gură:
„Mergi la Balac şi-n faţa lui,
Vorbele Mele, să le spui.”
17 Balaam se-ntoarse înapoi
Şi la Balac, a mers apoi.
El sta lângă arderea lui,
Cu toţi capii Moabului.
Balac, îndată, l-a-ntrebat:
„Ce ţi-a spus Domnul? Ce-ai aflat?”
18 Balaam, atuncea, a rostit
Cuvintele ce le-a primit,
Din partea Domnului, şi-a spus:
„Iată ce veste ţi-am adus,
Despre această gloată multă:
Balac, te scoală şi ascultă,
Ce-ţi spun, despre acest popor!
Ascultă fiu al lui Ţipor!
19 Domnul nu-i om! Deci ia aminte
Precum că Dumnezeu nu minte!
Domnul nu-i fiu al omului,
Să-i pară rău de vorba Lui.
Nu face ceea ce a zis?
Nu va-mplini tot ce-a promis?
20 Mi-a poruncit cum să lucrez:
Mi-a spus să binecuvintez,
Căci El a binecuvântat.
Altfel să fac, nu sunt lăsat.
Nu am ce face. Înţelege!
21 Căci El, nici o fărădelege,
Nu vede-n Iacov şi, la fel,
Nici răutăţi, în Israel.
Domnul e Dumnezeul lui:
E-n mijlocul poporului,
E Împărat în Israel,
E veselie, pentru el.
22 Din al Egiptului ţinut,
L-a scos şi, liber, l-a făcut.
Iar pentru el, tăria Lui,
Este ca a bivolului.
23 Descântecul pe cari mi-l ceri,
În Iacov, nu are puteri.
Vrăjitoria – tot la fel –
Nu are forţă-n Israel.
Iată în ce fel se vorbeşte,
Atuncea când se pomeneşte
De Iacov şi de Israel:
Domnul făcut-a, pentru el,
Mari fapte-n văzul tuturor.
24 Ca o leoaică, ăst popor,
Se scoală fără nici o frică.
Precum un leu, el se ridică.
Nici nu se culcă – ia aminte –
Pân’ nu-şi mănâncă, mai ‘nainte,
Prada şi nu bea, bunăoară,
Sângele celor ce-i omoară.”
25 Balac a zis, către Balaam:
„O rugăminte doar, mai am:
De nu-l blestemi, e treaba ta.
Dar nu-l mai binecuvânta!”
26 Balaam a zis: „Nu ţi-am spus eu,
Că fac ce-mi spune Dumnezeu?”
27 Balac, din nou, îi zise: „Ştii,
Te rog, într-un alt loc să vii
Şi poate-atuncea, Dumnezeu
Te va lăsa – mă gândesc eu –
Ca să blestemi acest popor.”
28 Pe vârful muntelui Peor –
Care, aşa precum se ştie,
Este cu faţa spre pustie –
Balac şi cu Balaam s-au dus.
29 Când au ajuns, Balaam a spus:
„Şape altare să zideşti
Şi jertfe, vreau să pregăteşti.
Găteşte-mi dar, şapte viţei
Şi-apoi şapte berbeci să iei!”
30 Balac, întocmai, a făcut –
Aşa precum i s-a cerut:
Şapte altare a zidit
Şi jertfele le-a pregătit:
Câte-un berbece aşadar,
Şi un viţel, la un altar.