1 Balaam când iar a observat
Că Domnu-a binecuvântat
Pe Israel, nu s-a grăbit –
La fel precum a mai fugit,
În alte dăţi – la descântat
Ci, spre pustie, s-a uitat.
2 În largul ei, el l-a zărit
Pe Israel, stând rânduit
În corturi, după seminţie.
Atunci s-a întâmplat să vie
Al Domnului Duh, peste el
3 Şi-a prorocit, în acest fel:
„Mie, cari sunt chemat Balaam
Şi, pe Beor, tată, îl am,
Ochii îmi sunt deschişi, mereu,
4 Şi-aud glasul lui Dumnezeu.
Am viziunea Domnului
Şi mă închin ‘naintea Lui,
Căzând cu faţa la pământ,
Iar ochii, tot deschişi, îmi sânt.
Iată acuma, eu – Balaam –
O veste, pentru tine, am:
5 „Cât de frumoase corturi ai –
Tu, Iacove – în care stai!
Ce locuinţe minunate,
Are Israelul, durate!
6 Ca nişte văi apar fiind,
Ca şi grădini ce se întind
Lângă un râu curgând în voie,
Ca şi copacii de aloe,
Pe care Domnul i-a sădit,
Ca cedrii care şi-au găsit
Loc, lângă apa râului.
7 Ape se scurg, din vadra lui.
Sămânţa lui nu-i însetată,
De ape mari fiind udată,
Căci curg în jurul ei, şireag.
Mult mai presus decât Agag,
Se-nalţă al său Împărat.
Iată dar, că s-a-nfiripat,
Acum, a lui împărăţie
Şi tare, ea are să fie.
8 Domnul, de mână, l-a luat
Şi-apoi, El l-a eliberat,
Din al Egiptului ţinut.
Puternic, astfel, s-a făcut
Şi a ajuns tăria lui,
Precum cea a bivolului.
Pe orice neam, îl nimiceşte,
Atunci când i se-mpotriveşte.
El sfarmă oasele oricui
Şi-l stinge, cu săgeata lui.
9 Genunchii, el şi-i îndoieşte,
Atuncea când se odihneşte,
Asemenea ca şi un leu.
Ca o leoaică e, mereu.
De cine, el, va fi sculat?
Să fie binecuvântat
Oricine-l binecuvintează;
Dar blestemat, cel ce cutează
Să-l blesteme, are să fie!”
10 Balac se-aprinse de mânie,
Când pe Balaam, l-a auzit.
Bătând din palme, i-a vorbit:
„Ca să îi blestemi, te-am chemat,
Dar tu i-ai binecuvântat,
De trei ori, pe vrăjmaşii mei!
11 Pleacă acasă! Fă ce vrei,
Căci cinste-am vrut să îţi dau eu,
Dar văd acum, că Dumnezeu –
Din felu-n care tu vorbeşti –
Nu te-a lăsat să o primeşti.”
12 Balaam a zis: „Eh! Nu ţi-am spus,
Atunci când solii m-au adus,
13 Că şi dacă o să îmi dai
Casa pe care tu o ai,
Cu aur şi argint ticsită,
Vorba care va fi rostită,
Nu pot s-o spun din capul meu,
Ci numai cum vrea Dumnezeu?
Nu zic nici bine şi nici rău,
Ci spun numai cuvântul Său.
14 Acuma dar, iată că eu
Pleca-voi la poporul meu.
Mă-ntorc acasă, fii pe pace.
Dar hai să-ţi spun ce îi va face
Acest popor ce îl zăreşti,
Poporului ce-l stăpâneşti.”
15 Balaam, în urmă, a vorbit
Şi-n acest fel, a prorocit:
„Iată, eu sunt chemat Balaam
Şi pe Beor, tată, îl am.
Ochii îmi sunt deschişi, mereu,
16 Şi-aud glasul lui Dumnezeu.
Am viziunea Domnului
Şi mă închin ‘naintea Lui
Căzând cu faţa la pământ,
Iar ochii, tot deschişi, îmi sânt.
De-aceea astăzi, eu – Balaam –
O veste, pentru tine, am:
17 Iată, privesc pe-al vremii drum
Şi îl zăresc, dar nu acum –
Aproape – ci în depărtare.
Eu văd, din Iacov, cum răsare
O stea ce urcă peste fire.
Văd un toiag de cârmuire
Care-a ieşit din Israel.
Străpunge-va Moabul El,
Şi îi va prăpădi – să ştii –
În urmă, pe-ai lui Set copii.
18 Peste Edom, El stăpâneşte;
Peste Seir apoi, domneşte
Şi peste toţi aceia cari
Îi sunt vrăjmaşii. Fapte mari,
19 Are să facă Israel.
Acel care-a ieşit din el –
Care, din Iacov, S-a-nălţat –
Domneşte ca un împărat,
Căci este un stăpânitor.
Va prinde orice muritor
Cari, din cetăţi, va fi scăpat.”
20 Balaam, în juru-i, s-a uitat.
Pe-Abimelec, el l-a zărit
Şi iată ce i-a prorocit:
„Abimelec este cel care
E – dintre neamuri – cel mai mare.
El este-ntâiul, negreşit;
Dar într-o zi, e nimicit.”
21 Către Cheniţi, când s-a uitat,
Balaam aşa a cuvântat:
„E tare locuinţa ta,
Iar cuibul ţi l-ai pus a sta
Pe stâncă, însă – negreşit –
22 Cain o să fie pustiit,
Căci iată, trebuie să vie
Asur, să-l ducă în robie.
23 Balaam, apoi, iar a vorbit
Şi iată ce a prorocit:
„Vai! Cine poate să trăiască,
Atunci când are să-mplinească,
Aceste lucruri, Dumnezeu?
24 Nişte corăbii, zăresc eu:
Cei din Chitim au să sosească.
Pe-Asur, au să îl nimicească,
Şi pe Eber. Pe negândite,
Şi ele fi-vor nimicite.”
25 Balaam, în urmă, s-a sculat
Şi către casă a plecat.
Balac a procedat la fel:
Acasă, a plecat şi el.