1 În vremea ‘ceea, Israel
Sta la Sitim. Poporu-acel
A început – precum se ştie –
Să se de deie la curvie,
Cu fetele Moabului.
2 Rău au făcut, poporului,
Femeile, căci l-au poftit
La jertfele ce le-au gătit,
Spre a-l cinsti pe zeul lor.
3 Israelul, de Bal-Peor,
S-a alipit astfel, de-ndat’,
Iar Dumnezeu S-a mâniat.
4 Furios, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
„Strânge-i pe toţi aceia cari
Sunt, în al Meu popor, mai mari,
Şi spânzură-i pe cei aflaţi
Şi dovediţi ca vinovaţi
Apoi, în faţa Domnului
Şi înaintea soarelui,
Ca să se-ntoarcă-n acest fel,
Mânia, de la Israel.”
5 Moise a zis, celor pe care,
Judecători, poporu-i are:
„Deci fiecare dintre voi
Să meargă să-i ucidă-apoi,
Pe cei care-au păcătuit,
Pe toţi cei care s-au lipit –
Din al lui Israel popor –
De dumnezeul Bal-Peor.”
6 Atunci, iată că un bărbat,
De-al lui Israel, a luat
O fată care se trăgea
Din Madian. Apoi, cu ea,
El s-a întors la fraţii lui,
În mijlocul poporului,
Sub ai lui Moise ochi, miraţi,
În văzul celor cari aflaţi
Erau, la uşa cortului,
Plângând în faţa Domnului.
7 Când l-a văzut Fineas, cel care
Pe Eleazar, tată, îl are –
Pe cel care, la rândul lui,
Era fiul preotului
Aron – de jos, s-a ridicat,
O suliţă, el a luat
8 Şi pe-acel om l-a urmărit
Până la cort. Când l-a găsit,
Cu suliţa, l-a înţepat.
Acelaşi lucru s-a-ntâmplat
Şi cu femeia. În ăst fel,
Prin fapta ce-a făcut-o el,
Mânia care s-a pornit
În Israel, s-a potolit.
9 Dar douăzeci şi patru mii,
Dintre-ai lui Israel copii,
Se prăpădiră, în pustie,
Ucişi de-a Domnului mânie.
10 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
11 „Văzut-am că Fineas – cel care
Pe Eleazar, tată, îl are,
Pe cel care, la rândul lui,
Îi este fiu preotului
Aron – râvnă, a dovedit
Prin ceea ce a săvârşit,
Faţă de Mine-n Israel.
Pentru că s-a purtat astfel,
N-am nimicit – cu mic, cu mare –
A lui Israel adunare.
12 De-aceea, iată ce voi face:
„Închei un legământ de pace,
Cu el şi cu sămânţa lui.
13 Astfel, de-a lungul timpului,
Ăst legământ de preoţie –
Ce-l fac cu el – veşnic să fie,
Pentru că, râvnă, a avut
El, pentru Domnul, şi-a făcut
O ispăşire-n acest fel,
Pentru întregul Israel.”
14 Bărbatul care-a fost ucis,
Acolo – despre care-am zis
Că o străină şi-a luat
Din Madian – a fost chemat
Zimri, iar tată, îl avea
Pe cel cari, Salu, se numea.
El unul e, dintre cei care,
Casa lui Simeon îi are,
Drept căpetenii. Negreşit,
15 Cu el odată, a pierit
Şi fata care-l însoţea
Şi care, Cozbi, se numea.
Se ştie că această fată,
Pe Ţur, îl avusese tată –
Cel care fost-a căpitan
Al unui neam din Madian.
16 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
17 „Pe Madian, să îl priviţi
Ca pe-un vrăjmaş. Să-l nimiciţi
18 Căci duşmănos s-a purtat el,
Când l-a momit, pe Israel,
Spre închinare la Peor,
Spre-ale Madianiţilor
Fapte, prin ale lor femei,
Precum e fapta Cozbiei
Ce-a fost ucisă – cum se ştie –
Când a căzut acea urgie
A Domnului, peste popor,
Pricinuită de Peor.”