1 Dar fetele lui Ţelofhad –
Fiul lui Hefer, Galaad,
Al lui Machir şi-al lui Manase,
Ieşiţi din a lui Iosif case –
Aveau ceva nelămurit.
Mahla, întâia, s-a numit;
Apoi urmează cea de-a doua,
Pe care o chemase Noa;
Hogla şi Milca au urmat,
Iar Tirţa, şirul, la-ncheiat.
2 Fetele merseră-aşadar,
La Moise şi la Eleazar,
La capii Israelului
Aflaţi în faţa cortului.
‘Naintea lor, când s-au aflat,
În acest fel, au cuvântat:
3 „Al nostru tată – cum se ştie –
S-a prăpădit bietu-n pustie;
Deşi el nu a fost găsit
Printre cei cari s-au răzvrătit
Cu Core, contra Domnului,
E mort, pentru păcatul lui,
Fără ca să fi dobândit,
Un fiu, ce l-ar fi moştenit.
4 De ce, numele tatălui –
Din mijlocul familiei lui –
Acum, va trebui să piară,
Căci el n-a avut fii, afară
De noi, cari fete îi suntem?
Dar oare, însă, nu putem
Primi noi, moştenirea lui?
Voim ca partea tatălui,
Pe care-o are între fraţi,
Nouă – acuma – să ne-o daţi.”
5 Moise, atunci, nimic n-a spus,
Ci mai întâi, el a adus
Pricina-n faţa Domnului,
Ca să cunoască voia Lui.
6 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
7 „Află că drept au glăsuit
Copilele lui Ţelofhad –
Al lui Hefer fiu şi-al lui Gad.
Tu să le dai în stăpânire,
Deci partea lor de moştenire.
Aceasta trebuie să fie –
De bună seamă – o moşie,
Chiar între ale fraţilor
Ce-i avusese tatăl lor.
8 Copiilor lui Israel,
Să le vorbeşti, în acest fel:
„Atunci când întâmpla-se-va
Că o să moară cineva,
Şi dacă printre-ai săi copii,
Omul acela n-are fii,
Veţi trece-ntreaga moştenire
Ce-o va avea, spre stăpânire,
În mâna fetei omului.
9 Dacă nu lasă-n urma lui
Nici fete, o să trebuiască
Atunci, fraţii să-l moştenească.
10 Dacă nici fraţi nu va avea,
În urma lui, să i se dea
Averea, fraţilor pe care
Tatăl, acelui om, îi are.
11 Dacă nici tatăl n-are fraţi,
Averea lui, voi să o daţi
Doar rudei mai apropiate,
Din cele care sunt aflate
Atuncea, în familia lui.
Deci moştenirea omului,
Rudei acelea să o daţi.
Lucrul acesta – nu uitaţi –
O lege şi un drept să fie,
În Israel, pentru vecie,
Aşa cum Domnu-a poruncit,
Când El, cu Moise, a vorbit.”
12 Domnul, lui Moise, i-a mai spus:
„Pe Abarim, pe munte, sus,
Urcă-te-acuma şi priveşte
Ţara pe care-o dăruieşte
Domnul, copiilor pe care
Poporul Israel îi are.
13 Te las, numai să o priveşti,
Pentru că-n ea, n-ai să păşeşti.
La fel precum s-a întâmplat
Cu-Aron, vei fi adăugat –
În urmă – la poporul tău;
14 Căci aţi făcut un lucru rău,
Atunci când v-aţi împotrivit
Poruncilor ce le-aţi primit –
Când în pustia Ţin eraţi –
Unde cu toţii vă certaţi.
Acolo, voi nu M-aţi sfinţit,
Aşa cum ar fi trebuit,
În faţa-ntregului popor,
Strâns, cu prilejul apelor.”
(Acestea sunt apele care
Au provocat o ceartă mare,
La Cades – după cum se ştie –
Chiar în a Ţinului pustie.)
15 Moise, atuncea, a vorbit:
16 „Doamne, Tu care, negreşit,
Eşti Dumnezeul tuturor –
Al tuturor duhurilor
Oricărui trup, te rog, găseşte
Pe cineva şi pregăteşte
Un om, pe cari să-l pui, mai mare,
Peste întreaga adunare.
17 El o să meargă-n fruntea lor
Şi va conduce ăst popor;
El o să-l poată scoate-afară,
Sau îl va duce iar, în ţară,
Să nu pară acest popor,
Ca nişte oi, fără păstor.”
18 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Iată că Eu l-am rânduit
Pe Iosua, fiul lui Nun.
Ia-l lângă tine, căci îţi spun
Că e un om în care Eu
O parte-am pus, din Duhul Meu.
Tu, mâna doar, să îţi aşezi,
19 Pe el, şi să-l înfăţişezi
La Eleazar, preotul mare,
Să vadă-ntreaga adunare
Cum că lui Iosua atunci,
Tu vei avea să-i dai porunci.
20 Părtaş să-l faci tu – nu uita –
Deci la dregătoria ta,
Ca să primească ascultare,
De la întreaga adunare.
21 Lui Eleazar, spune-i astfel:
„Te rog, întreabă, pentru el –
Ca nu cumva, noi să greşim –
De judecata lui Urim
Care-i ‘naintea Domnului,
Ca să urmăm porunca Lui.”
Iar Iosua – şi-apoi cu el,
Întreg poporul Israel –
Are să iasă aşadar,
Cum porunci-va Eleazar;
Şi vor intra-n acelaşi fel,
Atunci când porunceşte el.”
22 Moise, întocmai, a-mplinit
Ceea ce Domnu-a poruncit.
Pe Iosua, el l-a chemat
Şi-n urmă, l-a înfăţişat
La Eleazar, preotul mare,
Şi la întreaga adunare.
23 Mâna, şi-a pus asupra lui –
După porunca Domnului –
În văzul tuturor şi-atunci –
Faţă de toţi – i-a dat porunci.