1 Moise-i chemă pe-aceia cari,
În Israel, erau mai mari
Şi conduceau acel popor,
Ca şefi ai seminţiilor.
Moise, cuvântul, a luat
Şi-n acest fel, a cuvântat:
2 „Atunci când întâmpla-se-va
Că o să-I facă cineva,
O juruinţă, Domnului,
Să-şi împlinească-n faţa Lui,
Cuvântul pe cari l-a rostit,
Tot ceea ce-a făgăduit.”
3 „În cazu-n care, o femeie,
O hotărâre, o să ieie,
În tinereţe – când aflată,
În casă e, la al ei tată –
Făcând după a ei voinţă,
Lui Dumnezeu, o juruinţă –
4 Şi dacă tatăl va avea
Ştire, de ce va face ea,
Şi nu i se împotriveşte
Atunci când află ce doreşte –
Făgăduinţa ei, rostită
Prin juruinţă, e primită.
5 Dar dacă tatăl nu voieşte
S-o lase, ci se-mpotriveşte
Şi nu aprobă vrerea ei,
Atuncea, acelei femei,
Nu îi va fi-n seamă luat,
Cuvântul care şi l-a dat;
Iar Dumnezeu nu o să-i ţină,
Astfel, în seamă, nici o vină,
Ci ea are a fi iertată,
Pentru că nu a fost lăsată
Să-şi ţină a sa juruinţă,
Prin a tatălui ei voinţă.
6 Atunci când fi-va măritată,
Dacă este, cumva, legată
De un cuvânt ce l-a rostit,
7 Iar soţul ei a auzit
De faptul că ea s-a legat
Şi nu i-a spus – când a aflat –
Nimic, de juruinţa ei,
Cuvintele-acelei femei
Sunt în picioare şi-mplinit
Trebuie, ce-a făgăduit.
8 Dar dacă soţul nu voieşte
S-o lase, ci se-mpotriveşte
Să-şi ţină jurământul ei,
Atuncea, acelei femei,
Nu îi va fi-n seamă luat
Cuvântul care şi l-a dat;
Iar Dumnezeu nu o să-i ţină,
Astfel, în seamă, nici o vină,
Ci ea are a fi iertată
De vorba ce-o ţinea legată.
9 Atunci când, prin a ei voinţă,
Are a face-o juruinţă
O văduvă sau, negreşit,
Aceea cari s-a despărţit
De al ei soţ, voinţa ei –
Cuvântul acelei femei –
E în picioare şi-mplinit
Trebuie, ce-a făgăduit.
10 Când o femeie va avea
O hotărâre ca să ia,
Fiind încă în casa lui –
Adică-n casa soţului –
11 Iar el, când află, nu îi spune
Nimic – deci nu i se opune –
Atuncea, juruinţa ei –
Cuvântul acelei femei –
E în picioare şi-mplinit
Trebuie, ce-a făgăduit.
12 Dar dacă soţul nu voieşte
S-o lase, ci se-mpotriveşte
Să-şi ţină juruinţa ei,
Atuncea, acelei femei,
Nu îi va fi-n seamă luat
Cuvântul care şi l-a dat;
Iar Dumnezeu nu o să-i ţină,
Astfel, în seamă, nici o vină,
Ci ea are a fi iertată,
De vorba ce-o ţinea legată.
Cuvântul ei nu-i preţuit,
Căci soţul i s-a-mpotrivit.
13 Bărbatul ei, după voinţă,
Poate-ntări o juruinţă
Sau dimpotrivă – de nu-i place –
E-ndreptăţit a i-o desface.
14 Dar dacă nu se-mpotriveşte
Atuncea când, veste, primeşte
De-al ei cuvânt, a întărit
Ceea ce-a fost făgăduit
De soaţa lui. Dar dacă el,
15 Se-mpotriveşte-n chip şi fel –
Nu-n ziua-n care a ştiut
De ceea ce ea a făcut,
Ci mai târziu – e vinovat
Atuncea, pentru-al ei păcat.
Femeia nu va fi de vină
Că n-a putut vorba să-şi ţină.”
16 Legile-acestea i-au fost date,
Lui Moise şi au fost lăsate,
De Dumnezeu. Astfel, prin ele –
Prin toate legile acele –
Moise a căpătat putere
Să intervină – când se cere –
Între femeie şi bărbat –
Când o familie s-a format –
Sau între fiică şi-al ei tată,
Când încă e la el, aflată.