1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Pe al lui Israel popor,
Contra Madianiţilor,
Să îl răzbuni. Apoi, să ştii
Că tu, urmează, ca să fii,
La neamul tău, adăugat.”
3 Moise, atunci, a cuvântat,
Către popor: „Să înarmaţi,
Din al vost’ rând, nişte bărbaţi,
Ca să ne facem o oştire,
Să ducem la îndeplinire –
Prin ei – porunca Domnului,
În contra Madianului.
Să mergem împotriva lor,
Să-l răzbunăm pe-al nost’ popor.
4 Trimiteţi deci, câte o mie
De oameni – dintr-o seminţie –
Ca să se-adune-n acest fel,
Douăşpe’ mii, din Israel.”
5 Atuncea fost-au înarmaţi
Douăsprezece mii bărbaţi,
Din Israel şi pregătiţi
A fi, la oaste, folosiţi.
6 Din fiecare seminţie,
Au fost aleşi câte o mie.
Moise, pe Fineas, l-a adus
Şi-n fruntea oştilor l-a pus.
Fineas e cel care ducea
Unelte sfinte şi avea
Şi trâmbiţe răsunătoare –
Pe Eleazar, tată, îl are.
7 După porunca Domnului,
În contra Madianului,
Ei au pornit – cum Domnu-a zis –
Şi toţi bărbaţii i-au ucis.
8 Printre cei morţi, se numărau
Şi cei care împărăţeau
Peste-al lui Madian popor.
Iată acum, numele lor:
Evi, Rechem şi apoi Ţur,
Iar la sfârşit Reba şi Hur –
Ei sunt cei cinci care şedeau,
În Madian, şi-mpărăţeau.
Balaam – feciorul lui Beor –
Căzut-a-n rândul morţilor.
9 Femei şi prunci au fost, astfel,
Prinşi, de poporul Israel
Şi-n urmă, fost-au jefuite
Toate cirezile de vite
Şi turmele şi-avutul care
Ţinutul Madian îl are.
10 Cetăţile Madianite
Au fost, de flăcări, mistuite.
11 Apoi, împinseră încoace
Jafuri, oameni şi dobitoace.
12 Pe toate-acestea le-au adus,
La Moise-n faţă, de le-au pus,
La Eleazar şi la cei cari,
În Israel, erau mai mari.
În a Moabului câmpie
S-au potrivit ei, ca să fie,
Cu al lui Israel popor.
Se întindeau, în faţa lor,
Cetatea Ierihonului
Şi apele Iordanului.
13 Moise, cu preotul cel mare –
Cu Eleazar – şi cu cei care
Erau mai mari, peste popor,
Ieşiră-atunci, în faţa lor,
Într-un loc mai îndepărtat
De tabără. S-a mâniat
14 Moise, pe şefii puşi să fie
Drept căpetenii peste-o mie
Şi peste-o sută, cari ‘napoi
Se întorceau, de la război.
15 Către ei, Moise a strigat:
„Cum?! Voi, în viaţă, aţi lăsat
Femeile acestea, oare?!
16 Dar ele sunt acelea care –
Aşa precum Balaam a spus –
Pe-ai lui Israel fii i-au dus
În rătăcire şi-au sfârşit
Apoi, de au păcătuit
Faţă de Dumnezeul lor.
Ele – în fapta lui Peor –
Târâtu-l-au pe Israel,
De-a izbucnit, în acest fel,
Urgia Domnului, cea mare,
Peste întreaga adunare!
17 Ucideţi pruncii care sânt
Băieţi! Ştergeţi, de pe pământ,
Femeile cari s-au culcat,
În viaţa lor, cu un bărbat!
18 Pruncii, de parte femeiască,
Să îi lăsaţi ca să trăiască.
De-asemenea lăsaţi apoi,
A fi în viaţă – pentru voi –
Fetele cari nu s-au culcat,
Nicicând, pe lume, cu-n bărbat.”
19 „Iar voi, aici, să vă opriţi!
În acest loc să poposiţi,
O săptămână. Nimenea,
În tabără, nu va avea
Voie să intre! Deci să ştiţi
Că trebuie, curaţi, să fiţi.
Cei ce-au ucis ori au atins –
Fără să vrea sau înadins –
Un mort, aici au să rămână –
Acuma – timp de-o săptămână!
A treia zi, vă dau de ştire
Că se va face curăţire.
A şaptea zi, la fel. Apoi,
Pe cei ce i-aţi luat cu voi,
Va trebui să-i curăţiţi,
Spre-a fi în tabără primiţi.
20 Veţi curăţa-n zilele-acele,
Haine şi lucruri ce-s din piele,
Din păr de capră, ori din lemn.
Să faceţi dar, precum vă-ndemn!”
21 Apoi, preotul Eleazar,
A zis oştirii: „Iată dar,
Ceea ce Domnu-a poruncit,
Prin legea care ne-a venit,
22 Prin Moise: aur şi aramă,
Argint, fier şi de bună seamă,
Şi plumb apoi, şi cositor,
23 Cari rabdă focul de cuptor,
Prin foc să-l treceţi, negreşit,
Spre a fi astfel, curăţit.
Deci toate lucrurile care,
Să rabde focul, sunt în stare,
Prin foc o să le curăţiţi.
La celelalte, folosiţi
Doar apa pentru curăţire,
Aşa precum v-am dat de ştire.
24 A şaptea zi, să vă spălaţi
Straiul şi o să fiţi curaţi.
Numai în felu-acesta, voi
Veţi merge-n tabără apoi!”
25 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
26 „Tu, Eleazar şi toţi cei cari,
Peste Israel, sunt mai mari,
Veţi socoti prada luată –
Fie că ea este formată
Din oameni sau din dobitoace.
27 Apoi, o să veniţi încoace
Şi între oaste şi popor,
Faci împărţirea prăzilor.
28 Din partea oştii, să opreşti,
O parte şi s-o dărueşti,
Lui Dumnezeu. Îţi sunt cerute
Să iei doar una, la cinci sute,
Din oameni, precum şi din boi,
Dintre măgari şi dintre oi.
29 Din jumătatea oştilor –
Din cea cari le revine lor –
Va trebui să iei un dar,
Pe care-l dai, lui Eleazar,
Căci pentru Domnul, e luat
Şi-i socotit dar ridicat.
30 Apoi, din jumătatea care
Revine pentru adunare,
Ai să iei una, la cincizeci,
Adică tu vei lua deci,
Câte-o bucată dintre boi,
Din oameni, din măgari sau oi,
Sau din oricare dobitoc
Care se află-n acel loc.
Partea ce-o iei de la popor,
Tu să o dai Leviţilor
Aflaţi în slujba Domnului,
Având în pază, cortul Lui.”
31 Moise şi Eleazar, îndată,
Au împlinit porunca dată,
De către Dumnezeu. Apoi,
32 Întreaga pradă de război –
Din jaful ce s-a săvârşit
De către oaste – s-a vădit
De şase sute şaptezeci
Şi cinci de mii, cuprinzând deci,
În acest număr, numai oi;
33 Fusese numărul de boi,
De şaptezeci şi două mii;
34 Măgari, şaizeci şi una mii;
35 Femeile ce-au fost cruţate,
Pentru că n-au fost măritate
Şi n-aveau ştire de bărbat,
La treizeci mii, s-au numărat,
Şi încă două mii apoi.
36 Cât despre numărul de oi –
Cari este numai jumătate,
Deci cele ce-au fost oştii date –
Ajuns-a la trei sute mii
Şi treizeci şi şapte de mii
Şi încă cinci sute de oi.
37 Din ele, s-au luat apoi,
La şase sute şaptezeci
Şi cinci de mii. Acestea deci,
Date-au fost Domnului apoi;
38 Treizeci şi şase mii de boi
Au fost, în urmă, număraţi,
Iar şaptezeci şi doi, luaţi
Au fost, ca dare, Domnului,
Adusă prin preoţii Lui.
39 Şi mulţi măgari s-au adunat:
Pe capete, s-au ridicat
Treizeci de mii, la numărare
Şi încă cinci sute, din care,
Sunt şaptezeci şi unu, daţi,
Lui Dumnezeu. Sunt număraţi
40 Şaptesprezece mii de inşi,
Dintre cei care au fost prinşi,
Iar pentru Domnul, mai apoi,
Luaţi au fost treizeci şi doi.
41 Moise i-a da, lui Eleazar,
Darea cerută, ca pe-un dar
Care-i revine Domnului,
Prin ridicare-n faţa Lui.
42 Moise, apoi, a despărţit
Partea care s-a cuvenit,
Pentru-al lui Israel popor,
De către cea a oştilor.
43 Ea reprezintă jumătate,
Din prăzile ce-s oştii date.
Luară-ai lui Israel fii,
Trei sute şi treizeci de mii,
Plus şapte mii cinci sute oi;
44 Treizeci şi şase mii de boi;
45 Măgari, primiră treizeci mii
46 Cinci sute; şi şapteşpe mii
De suflete, le-au mai fost date.
47 Moise, din astă jumătate,
Opri partea cerută. Deci,
Luat-a unul la cincizeci,
Din orişicare dobitoc
Şi-apoi din oameni. La un loc,
I-a strâns pe toţi; numărul lor,
L-a dat apoi, Leviţilor –
După porunca Domnului –
Căci ei fac paza cortului.
48 Mai marii de peste oştire,
Cu cei care au stăpânire
Peste o mie şi la fel,
Peste o sută-n Israel,
De Moise s-au apropiat
49 Şi în ăst fel au cuvântat:
„Iată că noi am socotit,
Ostaşii cari ne-au însoţit.
Nu a pierit, în ăst război –
În lupte – nimeni dintre noi.
50 Deci vom aduce fiecare,
Un dar, lui Dumnezeu, pe care,
Din aur, l-am alcătuit –
Din sculele ce le-am găsit:
Din lănţişoare, din inele,
Salbe, brăţări, cercei. Prin ele,
Am vrea – după a noastră fire –
Ca să se facă-o ispăşire
A sufletului, pentru noi,
În faţa Domnului apoi.”
51 Moise, precum şi Eleazar,
Primiră-atuncea acel dar,
Din partea lor, precum au spus.
52 Tot aurul ce-a fost adus,
De căpeteniile-aflate
Peste Israel aşezate –
Peste o mie dintre fii,
Sau peste-o sută de copii –
În sicli, fost-a preţuit.
În felu-acesta, s-a vădit
Că aurul acela are
Şaptesprezece mii, la care
Şi şapte sute s-au mai pus.
Tot aurul ce s-a adus,
A fost luat ca darul care
E dăruit, prin ridicare.
53 Oştirea, însă, a păstrat
Tot ce, în luptă, a prădat.
54 Moise, precum şi Eleazar,
Primiră-atuncea acel dar,
Din partea căpitanilor
Şi-apoi au dus aurul lor,
În cortul întâlnirii, unde
Doar ei, numai, puteau pătrunde,
Şi l-au lăsat, în acest fel,
Ca amintire-n Israel,
Pus înaintea Domnului,
Pentru întreg poporul Lui.