1 Fiii lui Ruben, vite-aveau.
Fiii lui Gad, şi ei creşteau
Vite atunci. Lor le-a plăcut
Ţinutul care l-au văzut.
În el, acesta cuprindea
Ţara lui Iaezer, şi-avea
Şi ţara Galaadului.
Când au văzut întinsul lui,
2 Fiii lui Ruben s-au gândit –
Cu ai lui Gad, s-au sfătuit –
Şi-apoi, la Moise, ei s-au dus,
La Eleazar, şi-astfel au spus,
Faţă de toţi aceia cari,
Peste Israel, sunt mai mari:
3 „Noi am văzut că Atarot,
Dibonul şi Iazerul tot,
Nimra, Eleale şi Hesbon,
Sebam şi Nebo şi Beon,
4 Alcătuiesc ţara lovită
De Dumnezeu şi nimicită,
Faţă de-ntreaga adunare.
Noi am văzut ce bunuri are,
Şi credem că sunt potrivite
Păşunile ei, pentru vite.”
5 Apoi au mai adăugat:
„De trecere am căpătat,
Vrem ca să-ţi cerem învoire,
Să o luăm în stăpânire.
Să nu ne treci peste Iordan,
Aşa cum ştim că ai în plan.”
6 Moise a spus, feciorilor
Lui Gad şi Rubeniţilor:
„Aici vreţi să rămâneţi voi,
Şi-ai voşti’ fraţi pleacă la război?!
7 De ce, acuma, încercaţi
Ca, inima, să le-o-nmuiaţi,
Copiilor lui Israel
Şi să-i opriţi, în acest fel,
Ca să pătrundă-n ţara care,
Domnul, de gând, să le-o dea, are?
8 Ai voşti’ părinţi la fel au zis,
Atuncea când eu i-am trimis,
Din Cades-Barnea, să pornească
Şi ţara să o cucerească.
9 Pân’ la Eşcol, ei s-au suit,
Iar după ce au iscodit
Ţara – aşa cum le-am cerut –
Când s-au întors, ştiţi ce-au făcut?
Ei inimile-au înmuiat,
La toţi şi-astfel, nu i-au lăsat
Să intre-n ţara mult dorită,
Care le-a fost făgăduită,
De către Domnul. Atunci, El
10 S-a mâniat, pe Israel,
Şi-n ziua ‘ceea, a jurat:
11 „Toţi oamenii, cari s-au urcat
Din al Egiptului ţinut –
Deci cei pe care i-am trecut,
În numărare, cum am spus,
De la ani douăzeci, în sus –
Pieri-vor făr’ a fi intrat,
În ţara care, am jurat,
Că lui Avram, Isac şi-apoi,
Lui Iacov, dărui-o voi.
Ei, ţara, nu o vor vedea,
Căci n-au păşit, pe calea Mea,
12 Afară de Caleb – cel care,
De tată, pe Iefune-l are –
Şi-apoi de Iosua – vă spun –
Care fecior îi e, lui Nun!
Ei sunt cei care au urmat,
Calea ce li s-a arătat.”
13 Domnul se-aprinse de mânie.
Patru decenii, prin pustie,
A fost purtat, de către El
Întreg neamul lui Israel,
Până când cei ce au greşit –
Cu întreg leatul – au pierit.
14 Ca şi părinţii voştri-apoi,
Văd eu, că vă purtaţi şi voi.
Ca nişte păcătoşi, voiţi,
Pe Dumnezeu, să Îl stârniţi,
Să Îi aprindeţi, în ăst fel,
Mânia, peste Israel.
15 De vă întoarceţi înapoi,
El are să îl lase-apoi,
Pe Israel – cum bine ştiu –
Să rătăcească în pustiu,
Până când vor pieri cu toţi:
Bunici, părinţi, copii, nepoţi.”
16 De Moise, s-au apropiat –
Atuncea – ei şi-au cuvântat:
„Aste câmpii sunt potrivite,
Pentru ocoalele de vite.
Cetăţi, mai vrem, să facem noi –
Doar pentru pruncii noşti’ – şi-apoi,
17 În grabă, ne vom înarma,
Pentru că vrem a te urma,
Căci noi vom merge-n acest fel –
Pân’ la sfârşit – cu Israel,
Până când îşi va fi găsit
Locul ce-i este rânduit.
Dar vrem însă, ca pân’ atunci,
Să locuiască-ai noştri prunci,
În aşezări ce-s întărite,
Deci în cetăţi care, zidite,
Vor fi de noi, să ştim că ei,
Adăpostiţi sunt, de toţi cei
Care, acuma, se găsesc
În ăst ţinut, şi-l locuiesc.
18 Deci Moise, află dar, că noi
Nu ne-om întoarce înapoi,
Până când n-o să reuşească
Poporul tot să stăpânească
Ţara, de care avem ştire,
Că i-o dă Domnul, moştenire.
19 Nimic, nu vrem să stăpânim
Acolo, pentru că primim
Acest ţinut, lângă Iordan –
Aşa precum avem în plan –
Aflat aici, spre răsărit.
Peste Iordan, noi ne-am gândit,
Că nu trebuie să ne dai
Nimic. Deci, ce părere ai?”
20 Moise, atuncea, a vorbit:
„Dacă, aşa cum v-aţi gândit
Veţi face, dacă vă-narmaţi
Pentru ca-n urmă să luptaţi
În faţa Domnului apoi,
21 De treceţi dar – Iordanul – voi,
Luptând în faţa Domnului,
Spre-a izgoni duşmanii Lui,
22 Şi dacă veţi veni apoi,
În locu-acesta, înapoi –
Doar după ce acel pământ
Supus va fi Domnului Sfânt –
Atuncea nu o să se ţină,
În seama voastră, nici o vină,
Şi-acest ţinut ce îl doriţi,
O să puteţi să-l stăpâniţi,
Mereu, în faţa Domnului,
Păziţi fiind, de braţul Lui.
23 Dar dacă n-o să împliniţi
Ceea ce-aţi spus, atunci să ştiţi
Că, vinovaţi, vă faceţi voi,
Faţă de Dumnezeu şi-apoi,
Păcatul ce l-aţi săvârşit
Vă va ajunge, negreşit.
24 Zidiţi cetăţi – precum doriţi –
Ca, pruncii, să v-adăpostiţi.
Faceţi ocoale, pregătite
Numai pentru-ale voastre vite,
Exact aşa cum v-aţi dorit.
Faceţi dar tot, cum aţi vorbit!”
25 Fiii lui Gad şi toţi ai lor,
Cu neamul Rubeniţilor,
Au zis lui Moise: „Negreşit,
Vom face, precum am vorbit.
Vom face totul, cum doreşti,
Aşa precum ne porunceşti.
26 Mergem cu voi, însă atunci,
Nevestele, ai noştri prunci
Şi cu cirezile de vite,
Vor rămânea, adăpostite,
În ţara Galaadului.
27 Doar noi, în faţa Domnului,
O să ne înarmăm apoi,
Şi vom purcede la război,
Precum al nostru domn voieşte,
Atuncea când ne porunceşte.”
28 Moise, pe loc, a dat atunci –
Referitor la ei – porunci
Lui Eleazar – preotul mare –
Şi-apoi lui Iosua – cel care
Fusese al lui Nun fecior –
Precum şi căpitanilor
Din casele lui Israel,
Şi le-a vorbit, în acest fel:
29 „Dacă, cu voi, ai lui Gad fii
Şi-ai Rubeniţilor copii
Trec apele Iordanului,
Luptând în faţa Domnului –
Pentru a ţării cucerire,
Pân’ o luaţi în stăpânire –
Să îi lăsaţi ca înapoi,
Să se întoarcă ei apoi,
Spre-a stăpâni – cum au cerut –
Al Galaadului ţinut.
30 Dar dacă n-au să vă-nsoţească
În luptă să vă sprijinească,
Va trebui să îi luaţi
Şi între voi să-i aşezaţi,
În mijlocul poporului,
În ţara Canaanului.”
31 Fiii lui Gad – cu toţi ai lor –
Şi fiii Rubeniţilor
Au spus: „Vom face, negreşit,
Ceea ce Domnu-a poruncit.
32 Vom trece, înaintea Lui,
În ţara Canaanului.
Dar moştenirea noastră-o vrem
Aici, dincoace, s-o avem.”
33 Atuncea, ai lui Gad copii,
Precum şi ai lui Ruben fii,
Cu jumătate dintre case
Din seminţia lui Manase –
Fiul lui Iosif – au primit
Ţinutul pe cari l-au dorit.
Moise le-a dat – precum se ştie –
A lui Sihon împărăţie –
Sihon fusese aşezat,
Peste-Amoriţi, ca împărat.
De-asemenea, le-a dăruit
Ţinutul ce-a fost stăpânit
De către Og, cari, împărat,
Era-n Basan, înscăunat.
Cetăţile de prin ţinut,
În ale lor mâini, au trecut,
Cu tot ce-n ele s-au aflat,
Cu câmpul ce le-a-nconjurat.
34 Fiii lui Gad au construit
Dibonul. Tot ei au zidit
Şi Atarotul şi-Aroerul,
35 Atrot-Şofan şi Iaezerul;
Apoi, Iogbeha, au zidit
36 Şi cu Bet-Nimra şi-au sfârşit
Cu Bet-Haran. Ele erau
Cetăţi care-ntăriri aveau.
Pe lângă-acestea, negreşit,
Şi staule, au construit.
37 Fiii lui Ruben au luat
Şi ei pământ şi-au ridicat
Chiriataimul şi Hesbon,
38 Eleale, Nebo, Bal-Meon
Şi Sibma-n urmă. Ei, apoi,
Le-au dăruit şi nume noi,
Cetăţilor ce le-au zidit.
39 Copiii care au ieşit
De la Machir, din a lui case –
Deci din familia lui Manase –
Spre Galaad s-au îndreptat
Şi împotrivă-i, au luptat.
Pe Amoriţi, i-au biruit
Şi din ţinut i-au izgonit.
40 Moise, pentru Machir – cel care,
De tată, pe Manase-l are –
A dat al Galaadului
Ţinut, în stăpânirea lui.
41 Apoi Iair – acela care,
De tată, pe Manase-l are –
A mers şi el, de s-a luptat
Şi multe târguri a luat,
Pe care-n urmă, le-a numit,
Cu al său nume – negreşit –
Căci cunoscut e al lor şir,
Drept târgurile lui Iair.
42 Nobah, şi el, lupte-a purtat
Şi-apoi Chenatul l-a luat,
Cu tot ce a ţinut de el.
A dobândit cetăţi astfel,
Şi le-a pus alte nume, noi,
După al său nume apoi.