1 Domnul a trebuit să vie,
În a Moabului câmpie –
La apele Iordanului,
În faţa Ierihonului –
Acolo ca să îi vorbească,
Lui Moise, şi să-i poruncească:
2 „Copiilor lui Israel,
Ai să le spui, în acest fel:
„Din moştenirea ce-o primiţi,
Va trebui să dăruiţi,
Nişte cetăţi, Leviţilor –
Ele sunt locuinţa lor.
Lângă cetăţi, un loc apoi –
Jur împrejur – să lăsaţi voi.
3 Veţi da cetăţile acele,
Iar ei vor locui în ele.
Locul aflat în jurul lor,
Va fi, astfel, al vitelor,
Al avuţiilor pe care
Neamul Leviţilor le are,
Precum şi-al dobitoacelor
Ce ţin de avuţia lor.
4 Iată cum o să măsuraţi,
Acele locuri, ce le daţi:
Lângă cetăţi, vor avea toţi –
Jur împrejur – o mie coţi.
Din zid, porniţi să-i măsuraţi
Şi în afară vă-ndreptaţi.
5 Deci în afară, negreşit,
Veţi măsura, spre răsărit,
Să fie două mii de coţi.
Alţi două mii vor fi, de toţi,
Spre miazăzi; trebuie pus
Tot două mii, înspre apus;
Şi încă două mii apoi,
Spre miazănoapte, puneţi voi.
Cetatea, astfel încadrată,
În mijloc fi-va aşezată.
6 Dintre cetăţile pe care
Neamul Leviţilor le are,
Şase din ele, să se ştie
Că, de scăpare, au să fie.
În ele-şi va găsi sălaşul –
Atunci când fuge – ucigaşul.
7 Sunt patruzeci şi opt apoi,
Pe lângă ele, pe cari voi
Mai trebuie ca să le daţi,
Leviţilor – ai voştri fraţi.
Deci să le daţi Leviţilor,
Cu locul gol, din jurul lor.
8 Atuncea când o să le daţi,
Cetăţi mai multe să luaţi,
De la cei care, multe, au,
Căci mai puţine-apoi se iau,
Din partea tuturor cei care
Nu sunt în număr foarte mare.
Deci fiecare seminţie,
Va trebui, atunci, să ştie
Că o să dea Leviţilor,
Din moştenirea fiilor,
Doar după numărul din care
Formată-i a lor adunare.”
9 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
10 „Copiilor lui Israel,
Ai să le spui, în acest fel:
„Când veţi păşi, peste Iordan,
Intrând în ţara Canaan,
11 Să vă alegeţi fiecare,
Nişte cetăţi cari, de scăpare,
Vor trebui, apoi, să fie.
În ele, va putea să vie –
Pentru a îşi găsi sălaş –
Cel care este ucigaş,
Adică – fără îndoială –
E ucigaş, doar din greşeală.
12 Aste cetăţi au să-i slujească,
Drept casă, şi-au să-l ocrotească,
În faţa omului cel care
E-ndreptăţit la răzbunare,
Fiind – din partea mortului –
Răzbunătorul sângelui
Acestuia. Deci ucigaşul
Să fugă, să-şi afle sălaşul,
Doar în cetăţile-amintite,
Cari, de scăpare, sunt menite,
Pentru ca altfel, bunăoară,
Omul acela să nu moară,
Ucis de cel ce l-a cătat,
Până când fi-va judecat,
De-a lui Israel adunare.
13 Deci din cetăţile pe care
Aveţi ca să le dăruiţi,
Şase din ele, vreau să ştiţi
Că, de scăpare, vor fi date.
14 Trei trebuie a fi lăsate,
În astă parte de Iordan,
Iar trei vor fi în Canaan.
15 Şase cetăţi fi-vor, astfel,
Loc de scăpare-n Israel,
Pentru străin ori băştinaş,
Pentru cel care, ucigaş,
Ajuns-a de s-a pomenit,
Fără ca el să fi voit.
16 Dacă un om, se nimereşte,
Cum că pe altul, îl loveşte,
Cu o unealtă-n fier lucrată,
Iar cel lovit moare de-ndată,
Acela care l-a lovit
E ucigaş şi, pedepsit,
Cu moartea, trebuie să fie.
17 Dacă, în mână, o să ţie
O piatră şi cu ea loveşte,
Iar cel lovit se prăpădeşte,
Acela care a lovit
E ucigaş şi, pedepsit,
Cu moartea, trebuie să fie.
18 Dacă, în mână, o să ţie
Unealta care e cioplită
Din lemn şi fi-va folosită
Ca, pe un altul, să-l lovească
Şi are să se prăpădească,
Acela care a lovit
E ucigaş şi, pedepsit,
Cu moartea, trebuie să fie.
19 Pe urma lui, are să vie
Răzbunătorul sângelui –
Răzbunătorul mortului.
Acesta – când o să-l găsească –
Pe ucigaş, să-l nimicească!
20 Atunci când întâmpla-se-va
Că va împinge cineva,
Pe-un altul, sau dacă-l pândeşte –
De ură plin – şi azvârleşte,
Ceva, asupra omului,
Ducând astfel, la moartea lui;
21 Sau dacă, cumva, îl loveşte
Cu mâna şi se prăpădeşte
Omul care a fost lovit,
Cu moartea, fi-va pedepsit
Acela care a ucis,
De către cel care, am zis
Că e, din partea mortului,
Răzbunător al sângelui.
22 Atunci când întâmpla-se-va
Că va împinge cineva,
Pe-un altul, fără ca să vrea
Şi făr’ ca, ură, a avea,
În contra lui; ori de-a lovit,
Pe-un altul, făr-a-l fi pândit,
Ci pur şi simplu, omu-acel
A aruncat, ceva, pe el,
Fără să vrea; sau dacă are
23 A îl lovi, din întâmplare,
C-o piatră, şi-i pricinuieşte
Moartea, deşi nu îl urăşte
Şi nici n-a vrut să-i facă rău,
Vreodată, seamănului său;
24 Iată dar, legile pe care,
Trebuie-a voastră adunare
Să le păzească mai apoi,
În judecarea celor doi:
Între cel care a ucis
Şi între cel care, v-am zis
Că e din partea mortului,
Răzbunător al sângelui.
25 Să-l izbăviţi pe ucigaş
Şi să îi daţi apoi sălaş,
Într-o cetate de scăpare,
Până când preotul cel mare,
Ce-i uns cu untdelemnul sfânt,
Va fi luat de pe pământ –
Deci pân-atunci când, bunăoară,
Marele preot o să moară.
26 Dacă cel care-i ucigaş
Îşi părăseşte-al său sălaş,
Ieşind afară din cetate
Şi din al ei hotar, el poate
27 A fi ucis, când e-ntâlnit,
De cel care l-a urmărit,
Fiind – din partea mortului –
Răzbunător al sângelui.
Răzbunătorul, negreşit,
Nu va putea fi-nvinuit
Că l-a ucis pe ucigaş,
28 Căci el, doar în al său sălaş,
Este lăsat să vieţuiască,
Atât cât are să trăiască
Cel care este preot mare.
La moartea preotului, are
Voie, să vină înapoi,
Să stea-n moşia lui apoi.
29 Aste-s poruncile de drept,
Prin care vreau să vă îndrept,
Pe care să le folosiţi
Oriunde-aveţi să locuiţi
Voi şi cei care au să vie,
În urma voastră, pe vecie.”
30 „Atunci când întâmpla-se-va
Cum că ucis e cineva,
Acela care a lovit,
Cu moartea, fi-va pedepsit.
Pe mărturia unuia,
Nu osândiţi pe nimenea.
Un martor doar, nu e primit,
Când cineva e-nvinuit,
Pentru a fi ucis apoi.
Aşa ceva, nu vreau, la voi!
31 Să nu primiţi răscumpărare,
Nicicând, din partea celui care
A omorât ci, negreşit,
La moarte, fi-va osândit.
32 Să nu primiţi răscumpărare,
Nicicând, din partea celui care
Va trebui să locuiască –
Adică să se-adăpostească –
În vreo cetate de scăpare.
Să nu primiţi răscumpărare,
Din partea lui, ca să-l lăsaţi
Să şadă între ai săi fraţi,
La casa şi moşia lui.
Doar la moartea preotului,
Se va întoarce înapoi,
Să stea-n ogorul său apoi.
33 Să nu cumva să pângăriţi
Ţara în care o să fiţi,
Cu sângele nevinovat;
Căci sângele ce s-a vărsat,
Poate să fie ispăşit
Numai prin sângele venit
Din omul care a ucis.
34 Să faceţi dar, precum v-am zis
Şi ţara să n-o pângăriţi –
Oriunde o să locuiţi –
Căci Eu, în ţară, locuiesc
Şi-n al vost’ mijloc, Mă găsesc.
Eu, Domnul, sunt! Eu sunt Acel
Cari locuiesc, în Israel!”