1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Copiilor lui Israel,
Vorbeşte-le în acest fel:
„Când un bărbat sau o femeie,
O hotărâre, au să ieie,
Prin care vor ca să se ştie
Că despărţiţi doresc să fie
De ceilalţi, căci aşa au vrut
Şi-o juruinţă au făcut –
De Nazireat – ca să se-nchine
Lui Dumnezeu, se vor abţine
3 De a bea vin; nu vor avea
Voie, de-atunci, ca să mai bea
Nici băuturi îmbătătoare
Şi nici oţeturile care,
Din băuturi, s-au obţinut,
Ori cari, din vinuri, s-au făcut.
Nu vor putea a fi băute
Nici băuturile făcute
Din struguri storşi. De-asemenea,
Nici să mănânce, n-or putea,
Strugurii proaspeţi, strânşi din vie,
Nici cei uscaţi. Deci, să se ştie
4 Că nu mai pot să folosească
Nimic din ce-o să dăruiască
Via, cât timp s-au închinat
Lui Dumnezeu, prin Nazireat:
Nici sâmburii strugurilor,
Nici pieliţa boabelor lor.
5 În Nazireat, omu-i oprit
A-şi rade părul. Negreşit,
Până se vor fi terminat
Zilele-n care, închinat,
A vrut să fie, Domnului,
Omul e sfânt, iar părul lui
Trebuie-n voie-a fi lăsat
Să crească, făr’ a fi tăiat.
6 În toată-acea perioadă-n care,
Prin jurământ, acel om are
A fi Domnului închinat,
Nu trebuie a fi lăsat,
De morţi, de-a se apropia.
7 Acel om, grijă, va avea
A nu se pângări cumva.
Chiar dacă întâmpla-se-va
Ca mama sau tatăl să-i moară,
Frate ori soră bunăoară,
Oprit are să fie el
Să îi atingă în vreun fel,
Căci închinarea Domnului
Se află peste capul lui.
8 Cât ţine al său nazireat,
El, Domnului, va fi-nchinat.
9 Atunci când întâmpla-se-va
Că o să moară cineva –
Năpraznic – lângă omu-acel,
Capul, atunci, să-şi radă el,
Căci al său cap ce-i închinat,
S-a făcut, astfel, necurat.
Să-şi radă părul capului,
În ziua curăţirii lui –
Adică în a şaptea zi.
10 Când va veni a opta zi,
La preot, omul se va duce.
O jertfă, el îi va aduce
Atunci, la uşa cortului,
Cum cere curăţirea lui.
Va trebui să ia cu el,
Atunci, doi pui de porumbel,
Sau poate două turturele.
11 Una din păsările-acele
Are să aibă drept menire
De jertfă pentru ispăşire,
Iar pe cealaltă o socot
Să-Mi fie ardere de tot.
Preotul o să le primească,
Şi trebuie să le jertfească
Aşa precum s-a poruncit.
Pentru păcatul săvârşit
De cel ce fost-a necurat
Deşi era în nazireat,
Va face – prin a sa menire –
O slujbă pentru ispăşire.
Iar Nazireul, mai apoi,
Capul, îşi va sfinţi-napoi –
Atuncea chiar – în ziua-n care
A adus jertfele. El are
12 Să se închine Domnului,
Din nou, în nazireatul lui.
Apoi, el trebuie să vină
Să dea, drept jertfă pentru vină,
Un miel de-un an. Zilele lui,
Din timpul nazireatului
Ţinut pân’ nu s-a întinat,
În seamă, nu-i va fi luat,
Căci nazireatul – negreşit –
Prin mortu-atins, s-a pângărit.”
13 „Iată acum, legea pe care
Vremea de nazireat o are:
La împlinirea vremii lui,
Omul, la uşa cortului,
Va trebui să fie dus.
14 Apoi, un dar va fi adus,
Care – aşa precum se ştie –
Un miel de-un an are să fie.
Acela o să trebuiască,
Fără cusur, să se vădească.
Mielul, Eu am să îl socot
Să-Mi fie ardere de tot.
O oaie de un an apoi,
Mai trebuie s-aduceţi voi.
Şi-aceasta, de-asemenea,
Nici un cusur nu va avea.
Oaia să aibă drept menire
De jertfă pentru ispăşire.
Şi un berbec să mai luaţi –
Fără cusur – şi să Mi-l daţi.
El o să aibă drept menire
De jertfă pentru mulţumire.
15 Un coş de-azimi să se mai dea;
Va trebui, de-asemenea,
Dat – pentru darul de mâncare –
Turte, din a făinii floare,
Cari, cu ulei, s-au frământat.
Plăcinte fără aluat –
Cu untdelemn numai stropite –
Mai trebuie-a fi dăruite.
Să se mai dea şi o măsură
De jertfă pentru băutură,
Aşa precum a trebuit
Dată în mod obişnuit.
16 Totul e dat preotului,
Care-naintea Domnului
Aduce – prin a sa menire –
Jertfa care-i de ispăşire,
Precum şi jertfa ce-o socot
Să-Mi fie ardere de tot.
17 Berbecul ce avea menire
De jertfă pentru mulţumire –
Adus în faţa Domnului
Prin mâinile preotului –
Are să fie însoţit
De coşul de azimi, primit.
Să pregătească, apoi, are –
Preotul – darul de mâncare,
Şi să-i alăture-o măsură
Din jertfa pentru băutură.
18 Cel care este Nazireu,
La uşa de la cortul Meu,
Să-şi radă părul capului,
Cari închinat e, Domnului.
Părul să fie-apoi luat
Şi pus pe focul aţâţat
Sub jertfa dată cu menire
De jertfă pentru ispăşire.
19 De la berbec, va fi luată –
Fiartă fiind, întâi – o spată –
Pe cea din dreapta; după care,
Din coş, apoi, preotul are
Să ia o turtă, însoţită
De o plăcintă nedospită.
Acestea, Nazireului,
Date vor fi. În mâna lui –
După ce fost-au adunate
De preot, vor fi aşezate,
Când şi-a ras părul capului
Cari închinat e, Domnului.
20 Atuncea când va fi luat
Darul acela, legănat
Va fi, în faţa Domnului,
De mâinile preotului.
Aceste lucruri, toate, sânt
Considerate „lucru sfânt”.
Ele, cu pieptul legănat,
Cu spata ce în dar s-a dat
Lui Dumnezeu, drept jertfă care
Luată e prin ridicare,
Vor fi ale preotului.
Apoi el, Nazireului,
Îngăduinţă să îi dea
Să poată, iarăş’, vin, să bea.
21 Legea va fi de folosinţă
Pentru cei cari, o juruinţă
De nazireat, vor fi făcut.
Acesta e darul cerut –
Adus în faţa Domnului –
Dat pentru nazireatul lui,
Afară de ce va putea –
După mijloace – ca să dea.
Să împlinească, negreşit,
Tot ceea ce e potrivit
Cu juruinţa ce-a făcut,
Aşa precum este cerut
De către legea Domnului
Ce-i dată nazireatului.”
22 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
23 „Tu, lui Aron, astfel să-i spui –
Şi-asemenea fiilor lui:
„Iată cum o să procedaţi
Atunci când binecuvântaţi
Copii-aflaţi în Israel:
Veţi spune dar, în acest fel:
24 „Domnul te binecuvinteze
Şi paza Lui să te vegheze.
25 Să lumineze, peste tine,
Lumina cari, de la El, vine –
Care, din Faţa Lui, răsare –
Şi să-ţi arate îndurare.
26 Faţa să-şi ‘nalţe Dumnezeu,
Asupră-ţi, şi să-ţi dea, mereu,
Pacea pe cari doar El o are.”
27 Veţi pune, peste fiecare
Copil născut în Israel,
Numele Meu, în acest fel.
Atunci, Eu vă voi asculta
Şi vă voi binecuvânta.”