1 Obadia – precum se ştie –
Făcut-a astă prorocie.
„Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu,
Despre Edom: „Am auzit
O veste care a venit
Din partea Domnului. Trimis,
A fost un sol, cu ea, şi-a zis:
„Sculaţi-vă şi, un război,
Să ducem, cu Edomul, noi!”
2 Ascultă dar, ceea ce-ţi zic:
Printre popoare, te fac mic
Şi vei ajunge – negreşit –
Să fii cel mai dispreţuit.
3 Mândriile inimii tale
Te-au dus pe-a rătăcirii cale,
Pe tine, cel care domneşti
În înălţimi şi locuieşti
În crăpăturile pe care
Cremenea stâncilor o are.
De-aceea-n tine-ai cugetat
Şi-n acest fel te-ai întrebat:
„Cine, de-aici, de unde sânt,
O să m-arunce la pământ?”
4 Dar chiar dacă tu ai fi pus
Precum e vulturul de sus,
Dacă la cer te-ai fi urcat
Şi printre stele aşezat
Ţi-ar fi fost cuibul, ne-ndoios,
De-acolo, tot te-aruncam jos” –
A glăsuit Domnul. „Cumva,
5 Dacă la tine, cineva –
Un hoţ, în noapte, va veni
Sau un tâlhar ar năvăli –
Pe cât eşti tu de pustiit,
Oare, el ar fi reuşit
Să ia mai mult de cât aveai?
Dacă atunci când culegeai
Via şi nişte lucrători
Ai fi avut culegători,
N-ar fi lăsat, în urmă, oare,
Ciorcihini de struguri, fiecare?
6 Vai, cât este de scormonit
Esau! Cum i s-au dezvelit
Comorile ce le-a avut!
7 Aceia care ţi-au şezut
Alăturea şi se vădeau
Uniţi cu tine că erau,
Pân’ la hotar te-au izgonit.
Ajuns-ai a fi stăpânit
De cei cari ţi s-au arătat
Prieteni şi te-au înşelat.
Cei cari din pâinea ta mâncau,
Curse, mereu, îţi întindeau,
Pe care nu le-ai observat
Şi-n seamă tu nu le-ai luat!
8 Domnul a zis: „Nu îi pierd Eu, Astăzi, precum e planul Meu,
Pe înţelepţii cei pe care
Ţara Edomului îi are?
Nu fac priceperea să piară
Acum, de la Esau din ţară?
9 Vitejii, în Teman aflaţi,
Atunci, vor fi înspăimântaţi,
Iar cei din muntele pe care
Esau în stăpânire-l are,
Ucişi – cu toţii – au să fie.
10 Din pricină de silnicie –
Deci, pentru ce este ştiut
Că tu, cu Iacov, ai făcut –
Ajunge-vei acoperit
De grea ruşine şi zdrobit.
11 În ziua când l-au atacat
Străinii şi când au intrat,
În iureş, pe ale lui porţi,
Să-l jefuiască, iar la sorţi,
Pentru Ierusalim au tras,
Deoparte tu nu ai rămas,
Căci erai unul dintre ei,
Adică din străini-acei.
12 Atunci când peste frate’ tău,
Venit-a ceasu-acela rău
În cari necazul l-a lovit,
Nu trebuia ca mulţumit
Tu să priveşti! De-asemenea,
Atuncea tu nu trebuia,
De bucurie plin să fii,
Când peste-ai lui Iuda copiii,
Ziua pieirii a venit!
Nu trebuia să fi vorbit
Cu semeţie-n ziua care
Se dovedea de strâmtorare!
13 În ziua strâmtorării lui,
Pe porţile poporului
Care al Meu e, negreşit,
Să intri, n-ar fi trebuit,
Iar de nenorocirea lui –
În zilele prăpădului –
Nu-i bine că te-ai bucurat
Şi că averea i-ai prădat!
14 Nu trebuia ca să pândeşti
Pe la răspântii, să-i loveşti
Şi să-i ucizi pe-aceia cari
Se dovedeau a fi fugari!
Pe cei care au izbutit
Ca din necaz să fi fugit,
Nu trebuia să-i prinzi şi-apoi
Să-i dai duşmanului, ‘napoi!
15 Aproape-i ziua Domnului,
Pentru ale pământului
Popoare. Precum ai ştiut
La alţii să le fi făcut,
În vremea ce are să vie,
La fel ţi se va face ţie.
Faptele tale, negreşit,
Asupra ta vor fi venit.
16 Precum voi, care aţi şezut
Pe sfântu-Mi munte, aţi băut
Paharu-n care s-a aflat
A Mea mânie, necurmat
Şi neamurile-asemenea
A Mea mânie au s-o bea.
Vor bea şi vor sorbi din el
Şi au să fie-apoi la fel,
De parcă n-ar fi fost vreodată.”
17 „Dar mântuirea se arată
Pe muntele Sionului.
El este sfânt, iar casa lui
Iacov îşi va lua apoi,
Toate moşiile-napoi.
18 Un foc va fi casa pe care
Iacov în stăpânire-o are,
Iar a lui Iosif o să fie
O flacără ce-i veşnic vie.
A lui Esau casă se-arată
Precum miriştea cea uscată,
Pe cari focul o va aprinde.
Jur împrejur o va cuprinde
Şi are să o mistuiască.
Nimic n-o să se mai găsească
Apoi, din casa cea pe care
Esau în stăpânire-o are.
Aşa va fi căci, negreşit,
Domnul e Cel care-a vorbit!
19 Cei de la miazăzi sosesc
Şi pe Esau îl stăpânesc,
Iar cei care sunt în câmpie,
Stăpâni – atuncea – au să fie
Pe ţara Filistenilor.
Va fi sub stăpânirea lor,
Şi al lui Efraim ţinut.
Pe mâna lor va fi-ncăput –
În urmă – şi Samaria,
Iar Galaadul va cădea
În mâna celor care vin
Din ramura lui Beniamin.
20 Iată, în vremile de-apoi,
Cei cari sunt prinşi de război –
Din rândul fiilor pe care
Neamul lui Israel îi are –
În mâna lor vor fi avut
Al Canaaniţilor ţinut,
Pân’ la Sarepta. Mai apoi,
Cei care sunt prinşi de război –
De la Ierusalim luaţi
Şi-acum la Sefarad aflaţi –
Vor stăpâni cetăţi pe care
Partea de miazăzi le are.
21 Izbăvitorii se arată
Şi pe Sion suie-a lor ceată,
Să judece ţara pe care
Esau în stăpânire-o are.
Dar cât despre împărăţie,
A Domnului ea o să fie.”