1 „Simon, zis Petru, rob supus
Şi-apostol, în Hristos Iisus,
Către cei care-au dobândit
Credinţa ce s-a dovedit
De-acelaşi preţ cu cea pe care,
Noi am primit-o, fiecare,
Prin voia Dumnezeului
Şi a Mântuitorului
Nostru, aflat în ceruri, sus –
Adică prin Hristos Iisus.
2 Harul şi pacea să vă fie,
În vremile ce au să vie,
Sporite, prin cunoaşterea
Lui Dumnezeu şi-asemenea,
Prin cea a lui Hristos Iisus,
Al nostru Domn, din cer, de sus!
3 Puterea Lui, dumnezeiască,
Putut-a să ne dăruiască
Totul – în ceea ce privea
Viaţa şi-apoi, evlavia –
Doar prin cunoaşterea Celui
Cari, prin puterea slavei Lui,
La El, acuma, ne-a chemat
4 Şi cari, făgăduieli, ne-a dat –
Nespus de mari şi scumpe – care,
Părtaşi, ne fac, pe fiecare,
La firea cea dumnezeiască,
Dacă, de starea cea lumească –
De stricăciuni ce s-au găsit
În pofta lumii – am fugit.
5 De-aceea, daţi-vă şi voi,
Toată silinţa mai apoi,
Unind cu faptele, credinţa;
Cu fapta-n urmă, cunoştinţa;
6 Cu cunoştinţa, înfrânarea;
Lângă-nfrânări, puneţi răbdarea,
Iar cu răbdarea mai apoi,
Evlavia, uniţi-o voi.
7 Cu dragostea de fraţi, să ştiţi,
Evlavia, să o-nsoţiţi;
Cu dragostea de fraţii voştri,
Iubirea, semenilor noştri.
8 Când, din belşug, veţi avea voi,
Aceste lucruri, ele-apoi
N-au să vă lase ca să fiţi
Leneşi, sau să vă dovediţi
Neroditori dar, cu privinţă
La o deplină cunoştinţă
A Domnului Hristos Iisus.
9 Încă ceva trebuie spus:
Acela care e lipsit
De-aceste lucruri, negreşit,
E orb, umblând – neîncetat –
Cu ochi-nchişi, şi a uitat
Cum că el fost-a curăţit,
De-orice păcat a săvârşit.
10 De-aceea fraţilor, să ştiţi,
Alegerea, să vi-o-ntăriţi –
Chemarea pe care-o aveţi.
Numai aşa, o să puteţi
Ca, nicicând, să n-alunecaţi.
11 În acest chip de vă purtaţi,
În adevăr, o să primiţi
Intrare, din belşug – să ştiţi –
În veşnica Împărăţie –
Care e gata ca să vie –
A Domnului Hristos Iisus,
Mântuitorul nost’, de sus.
12 De lucrurile-acestea, eu
Sunt gata, să v-aduc, mereu,
Aminte, măcar că le ştiţi
Şi că, voi, tari, vă dovediţi,
În acel adevăr, pe care,
L-aveţi, acuma, fiecare.
13 Însă, drept este – socotesc –
Cât, în ăst cort, mai locuiesc,
Aminte, să v-aduc, mereu,
Şi astfel, treji, să vă ţin eu;
14 Căci ştiu că dezbrăcarea, iată,
De-al meu cort, va veni deodată –
Exact aşa precum mi-a spus
Al nostru Domn, Hristos Iisus.
15 Mă ostenesc dar, fraţilor,
Ca şi după ce am să mor,
Mereu, să v-amintiţi apoi,
De toate-aceste lucruri, voi.
16 În adevăr, eu v-am făcut,
Vouă, la toţi, de cunoscut,
Puterea şi venirea Lui –
Adică cea a Domnului
Iisus Hristos – întemeiate
Nu pe cuvinte minunate,
Pe basmele meşteşugite,
Ci doar pe faptele trăite,
De noi, cei care am văzut,
Tot ceea ce s-a petrecut.
Noi am văzut, mărirea Lui,
17 Căci din înaltul cerului,
Slavă şi cinste a primit,
Atuncea când s-a auzit
Glasul acel, deasupra Lui,
Venit din partea Tatălui –
Venit chiar de la Dumnezeu,
Mărturisind: „E Fiul Meu
Acesta, şi Mi-e prea iubit.
În El, plăcerea, Mi-am găsit”.
18 El era, încă, pe pământ,
Iar noi, pe muntele cel sfânt,
Eram cu El şi-am auzit
Glasul din cer, când a vorbit.
19 Cuvântul prorociei, noi,
Tare-l avem făcut; iar voi,
E bine că îl ascultaţi
Şi că, la el, seama, luaţi,
Ca la lumina minunată
În loc întunecos aflată,
Cari străluceşte, ne-ncetat,
Pân’ ce, de ziuă, s-a crăpat,
Şi până în a voastră viaţă,
Luceafărul de dimineaţă –
În inimi – o să vă răsară;
20 Fiindcă vreau să mai ştiţi iară,
Întâi, că nici o prorocie,
De prin Scriptură, n-o să fie,
Prin sine însăşi, tâlcuită.
21 Căci nici una nu e venită,
Prin voia omului. Mereu,
Oamenii, de la Dumnezeu,
Vorbit-au, iar al lor cuvânt
Fost-a rostit de Duhul Sfânt.”