1 „Pavel, întemniţat supus,
Al Domnului Hristos Iisus –
Având alăturea de el,
Pe Timotei – către acel
Cari este Filimon numit
Şi e tovarăşul iubit,
În lucrul ce îl facem noi,
2 Spre sora Apfia apoi,
Şi spre Arhip, cari ne-a-nsoţit,
În lupta noastră, negreşit,
Şi spre Biserica aflată
În a ta casă adunată:
3 Pace şi har, s-aveţi mereu,
De la al nostru Dumnezeu –
Tatăl, aflat în ceruri, sus –
Şi-apoi, de la Hristos Iisus,
Al nostru Domn, din ceruri! Eu
4 Îi mulţumesc lui Dumnezeu
Şi-n rugăciuni, te pomenesc –
De câte ori îmi amintesc –
5 Pentru credinţa arătată,
Cari, în Hristos, îţi este dată,
Şi pentru dragostea pe care,
Tu o areţi, fără-ncetare,
Pentru cei sfinţi. De-aceea, eu
6 Îl rog pe bunul Dumnezeu,
Ca părtăşia la credinţă,
Să ţi-o areţi, cu sârguinţă,
Prin fapte, ca – fără-ndoială –
Să iasă astfel, la iveală,
Tot binele-n Hristos apoi,
Care se face, printre noi.
7 Într-adevăr, vreau să se ştie,
Cum că, o mare bucurie
Şi mângâiere, am avut,
În clipa-n care am văzut
Dragostea ta – iubite frate –
Prin care-au fost înviorate,
De-ndată, ale sfinţilor
Inimi, în văzul tuturor.
8 De-aceea, nici nu îmi doresc,
În nici un fel, să-ţi poruncesc –
Deşi sunt slobod, ne-ndoios,
Să fac ăst lucru, în Hristos –
9 Ci, mai degrabă, mi-e pe plac,
O rugăminte, să îţi fac,
În numele dragostei. Eu,
Bătrânul Pavel, dragul meu –
Care, acum, este aflat,
Pentru Hristos, întemniţat –
10 Vreau să te rog, pentru cel care,
În lanţuri şi-n durerea-mi mare,
L-am zămislit atât de greu.
El, Onisim, e – fiul meu –
11 De care nu te-ai folosit,
În alte vremi, dar, negreşit,
Folositor îţi va fi ţie,
La fel precum îmi e şi mie.
12 Pe el – inima mea – apoi,
Ţi-l voi trimite înapoi.
13 Aş fi dorit, acum, a-l ţine
Aici – aproape – lângă mine,
Să mă slujească-n locul tău,
Când trec prin ceasu-acesta greu,
Căci sunt, în lanţuri, ferecat,
Aflându-mă întemniţat,
Din pricină că am vorbit
Şi, Evanghelia, am vestit.
14 Însă, nimic nu am făcut,
Atâta timp cât n-am avut
O învoire, de la tine,
Căci nu am vrut ca acest bine,
Care mi-l faci, a fi silit,
Ci dimpotrivă, am dorit,
Ca al tău sprijin, în nevoie,
Să mi-l poţi da, de bunăvoie.
15 Poate că el s-a pomenit,
Pentru o vreme, despărţit
De tine, ca apoi să-ţi fie
Alături, pentru veşnicie,
16 Dar nu ca rob, ci negreşit,
Ca şi un frate mult iubit
Atât de mult de către mine,
Şi-apoi, cu-atât mai mult, de tine,
Fie în chip duhovnicesc –
În Domnul – sau în chip firesc!
17 Dacă prieten, mă găseşti,
Ca şi pe mine, să-l primeşti.
18 De ţi-a adus vreo vătămare,
Ori de vreo datorie are,
Să pui dar, tot ce va avea,
Apoi, în socoteala mea.
19 Eu, Pavel, „voi plăti”– am scris,
Cu mâna mea dar – căci mi-am zis,
Că nu ai nici o datorie
Şi nu-mi eşti obligat – tu – mie.
20 În Domnul, fă-mi, dacă se poate,
Atâta bine, iubit frate,
Să-nviorezi, te rog frumos,
Bătrâna-mi inimă-n Hristos.
21 Ţi-am scris acestea, bizuit
Pe ascultarea ce-ai vădit
Şi ştiu că tu vei fi făcut,
Mai mult, decât eu ţi-am cerut.
22 Mai am o rugăminte, iată:
Tu pregăteşte-mi, totodată,
Un loc, în care, găzduire,
Să capăt, la a mea venire,
Pentru că eu nădăjduiesc,
Curând, ca să vă întâlnesc,
Din pricină că, ne-ncetat,
Voi, rugăciuni, aţi înălţat.
23 Epafra, cari e-al nostru frate,
Îţi spune multă sănătate;
El mi-e tovarăş credincios,
De temniţă, pentru Hristos.
24 Marcu şi Aristarh, drag frate,
Îţi spun, de-asemeni, sănătate.
Luca şi Dima, cari ai mei
Tovarăşi sunt, îţi spun şi ei
Tot sănătate. Harul care,
25 Domnul Iisus Hristos îl are,
Să umple-al vostru duh, din plin,
În vecii vecilor! Amin.”