1 „La toţi, să le-aminteşti, să ştie,
Precum că trebuie să fie
Supuşi, mereu, stăpânilor
Şi-asemeni, dregătorilor,
Gata fiind, mâna a pune,
Pentru a face lucruri bune.
2 Să nu vorbească-n veci de rău –
Nimeni – pe un aproape-al său;
Să nu se certe, ci să ştie
Ca, blânzi şi cumpătaţi, să fie,
Cu toată lumea, mai apoi.
3 Adu-ţi aminte, că şi noi,
În vremile de dinainte,
Ne-am arătat lipsiţi de minte,
Ne-ascultători şi rătăciţi,
De pofte şi plăceri robiţi,
Trăind numai în răutate
Şi-n pizmă, cu al nostru frate;
Unii, pe alţii, ne uram
Şi-n acest fel, ne dovedeam
Vrednici de-a fi urâţi chiar noi.
4 Însă, s-a arătat apoi –
Pentru întreaga omenire –
O bunătate şi-o iubire,
Ce vine de la Dumnezeu –
Mântuitorul nost’ – mereu.
5 Atuncea, El ne-a mântuit,
Nu pentru ce am făptuit
Lucrând întru neprihănire,
Ci pentru marea Lui iubire
Şi pentru marea-I îndurare,
Vădită prin acea spălare
A naşterii din nou şi-apoi,
Prin înnoirile din noi,
Făcute de al Său Duh Sfânt,
6 Pe cari, din ceruri, pe pământ,
El, din belşug, le-a revărsat
Şi, din plin, nouă, ni L-a dat,
Prin Domnul nost’ Hristos Iisus,
Mântuitorul Cel de Sus.
7 Astfel, odată socotiţi,
Prin harul Său, neprihăniţi,
Plini de nădejde suntem noi,
Că moştenim viaţa de-apoi,
Iar viaţa cea vremelnică
Se-mbracă-n viaţă veşnică.
8 Cuvântu-acest e-adevărat,
Iar lucru-acesta, apăsat,
Spune-l, pentru a fi ştiut
De toţi cei care au crezut
În Dumnezeu, ca ei să ştie,
Necontenit, primii să fie,
În facerea de fapte bune.
Plin de încredere, pot spune,
Că doar acestea, ne-ndoios,
Sunt, pentru oameni, de folos!
9 Doresc de-asemeni, a-ţi mai spune
Că de-ntrebările nebune,
De-a neamurilor înşirare,
De toate certurile care
Sunt doar la Lege privitoare –
Şi care-s nefolositoare
Şi-s în zadar – să te păzeşti
Şi, ne-ncetat, să te fereşti.
10 Dacă vei face o mustrare –
Şi-apoi a doua – de cel care
Aduce dezbinări la voi,
Tu depărtează-te apoi,
11 Căci omu-acela-i un stricat,
Păcătuind neîncetat,
Şi-i, de la sine, osândit.
12 Atuncea când vor fi sosit
Artema – sau Tihic – la tine,
Grăbeşte-te să vii, la mine.
Eu, la Nicopoli, m-aşez,
Căci vreau, acolo, să iernez.
13 De Zena, care e acolo –
Legiuitorul – şi de-Apolo,
Grijeşte, să nu le lipsească
Nimic, când au ca să pornească
La drum; deci, totul să le fie
Gătit, pentru călătorie.
14 Doresc dar, ca ai noştri fraţi,
Să se arate învăţaţi,
Primii a fi, în fapte bune.
De-aceea, vreau a li se spune,
Să nu mai stea neroditori;
Să fie dar, folositori,
Atunci când grabnice nevoi
Se vor abate peste voi.
15 Toţi cei care mă însoţesc,
Doar sănătate, îţi doresc.
Te rog a spune „sănătate”,
Şi tu, la fiecare frate,
La toţi acei cari se vădesc
Căci în credinţă ne iubesc.
Harul, să îl aveţi, din plin,
În vecii vecilor! Amin.”