1 Vinul batjocură stârneşte,
Iar gălăgia o-nteţeşte –
La un ospăţ sau la chef mare –
Doar băutura ce e tare.
Cel ce se-mbată, pot a spune
Că, e lipsit de-nţelepciune.
2 Spaima ce este insuflată
De împărat, e-asemănată
Cu răcnetele leului.
Cel care, supărarea lui –
Voit sau nu – o asmuţeşte,
Să afle că păcătuieşte
El singur, împotriva lui,
Şi nu a împăratului.
3 O cinste e pentru oricine,
Distant de ceartă de se ţine;
Nebunul va fi stăpânit
De-aprindere, necontenit.
4 În toamnă, leneşul nu ară;
La secerat însă – în vară –
Ar vrea şi el roade s-adune,
Dar n-are, mâna, pe ce pune.
5 Sfatul care e aşezat
În inimă-i asemănat
Cu apele adânci, din care
Cel priceput ştiinţă are,
Atunci când vremea o să vină
Să scoată ce-i bun, la lumină.
6 Sunt mulţi cei care, bunătatea,
Şi-o strigă, spre a-i şti cetatea;
Cine, un om, a găsi poate
Care credinţă, să arate?
7 Omul neprihănit, din fire,
Umblă doar în neprihănire:
Ferice de copiii lui!
8 Privirea împăratului
Ce şade pe-al dreptăţii tron,
Va risipi – precum un zvon
Piere-n uitare – orice rău
Se va ivi în jurul său.
9 Există, oare, cineva
Cari va putea spune, cândva,
„Eu, inima, mi-am curăţat,
Şi de păcate, sunt curat”?
10 Duble măsuri de vei avea –
Şi greutăţi asemenea –
Află că rău vor fi văzute
De Domnul, căci nu-I sunt plăcute.
11 Copilul – fără îndoială –
Din fapte, scoate la iveală
Purtarea spre care înclină
Când mare are să devină.
12 Ochiul cari să privească poate,
Urechea ce aude toate,
Făcute sunt de Dumnezeu.
13 Să nu iubeşti somnul, mereu,
Pentru că el te sărăceşte;
Deschide ochii şi munceşte,
Căci vei fi săturat cu pâine,
Astăzi şi-n ziua cea de mâine.
14 „Rău!” – cel ce cumpără grăieşte,
Însă plecând, se fericeşte.
15 Ai aur, sau mărgăritare;
Însă un preţ cu mult mai mare
Decât au ele, dobândesc
Buzele ce-nţelept vorbesc.
16 Ia-i haina celui ce-i chezaşi
Pentru un altul! Să nu-l laşi!
Să-l ţii zălog – singur s-a dat! –
Până va fi răscumpărat!
17 Pâinea minciunii e dulce,
Dar la sfârşit are să-ţi fie
Gura, doar cu pietriş umplută,
Căci o minciună nu ajută.
18 Planul, prin sfat, se pregăteşte!
Când faci războiul, chibzuieşte!
19 Cel care bârfe poartă-n viaţă,
Lucruri ascunse dă pe faţă;
De cel ce gura nu-şi struneşte,
Întotdeauna te fereşte!
20 Dacă cumva, un om blesteamă
Pe tatăl său şi pe-a sa mamă,
Atunci opaiţu-i va fi stins,
Fiind de bezna grea, cuprins.
21 O moştenire câştigată
Iute, nu-i binecuvântată.
22 Nu zice „Rău îţi întorc eu!”,
Ci-ncrede-te în Dumnezeu,
Căci El, în sprijin, îţi va sta
Şi oricând, te va ajuta.
23 Lui Dumnezeu Îi sunt urâte
Măsurile ce-s măsluite,
Dar şi cântaru-nşelător.
24 Domnul, mereu priveghetor,
Îndreaptă paşii omului;
Dar ce va şti, din calea lui,
Să înţeleagă omul, oare?
25 E, pentru om, o cursă mare,
Să facă-n pripă – când cuvântă
Grăbit – o juruinţă sfântă
Şi după ce-a făgăduit
Doar, să-şi dea seama cea vorbit.
26 E înţelept un împărat,
Când pe cei răi i-a vânturat.
27 Este suflarea omului
Ca o lumină-a Domnului
Care-şi strecoară-a ei văpaie
Până adânc în măruntaie.
28 Credincioşia îl păzeşte,
Iar bunătatea-l ocroteşte
Pe împărat şi-i întăresc
Într-una scaunul domnesc.
29 Tăria-i a tinerilor
Slavă, iar a bătrânilor
Podoabă de înţelepciune
Sunt perii albi, ce-o să-i adune.
30 Ca mijloace de vindecare,
Omul cel rău două căi are:
Prima îi sunt bătăile,
Şi-a doua vânătăile.