22
Decât avere, mai dorit
E-un nume bun; a fi iubit,
Cu mult mai mult se preţuieşte
Decât argintul cântăreşte.
Omul sărac, cu cel bogat,
Se întâlneşte ne-ncetat,
Pentru că Domnul – e ştiut –
Pe amândoi că i-a făcut.
Omul cel chibzuit din fire
Se-ascunde de nenorocire;
Dar prostul este pedepsit,
Căci înainte-i, n-a privit.
Smeritul care-a arătat
Frică de Domnul, a luat
Răsplată, multă bogăţie,
Slavă şi viaţă-n bucurie.
Drept curse, spini pe cale are
Stricatul; însă acel care
Vrea sufletul să şi-l păzească,
Va încerca să le-ocolească.
Învaţă-l pe copilul tău,
Drumul cel bun pasului său,
Căci n-are să-l mai părăsească
Nici când o să îmbătrânească.
Bogatul, pe sărac, struneşte;
Cel cari cu împrumut primeşte,
E rob celui care i-a dat.
Cine neghină-a semănat,
Nelegiuire va avea
De secerat; a sa nuia –
Cea a nelegiuirii sale –
E gata să îi iasă-n cale.
Milosu-i binecuvântat,
Căci pâine, la săraci, a dat.
10 Dacă-i alungi pe-aceia care
Batjocoresc fără-ncetare,
Atuncea ai să izbuteşti
Ca certurile să le-opreşti.
11 Omul cu inima curată,
Multă bunăvoinţă-arată,
Fiind al împăratului
12 Prieten. Ochii Domnului
Păzesc pe cel ce-are ştiinţă,
Şi-nfruntă-apoi, cu iscusinţă
Cuvintele celui stricat.
13 Cel leneş spune, ne-ncetat:
„În uliţă, este un leu
Ce m-ar ucide. Nu ies eu!”
14 O groapă-i gura curvelor –
Capcană pentru muritor –
Şi-acel pe care Domnul vrea
Să-l pedepsească, pică-n ea.
15 De inima copilului,
Lipită-i nebunia lui;
Nuiaua însă-l cercetează,
Şi astfel i-o îndepărtează.
16 De cineva îl asupreşte
Pe cel sărac când îşi doreşte
Ca avuţia să-şi sporească,
Acela o să sărăcească,
Căci va plăti, neîncetat,
Unuia care-i mai bogat.
17 Pleacă-ţi urechea şi ascultă
Să iei învăţătură multă,
De la-nţelepţi. De-asemenea
Ia şi învăţătura mea
18 În inimă, căci este bine,
Atent, să le păzeşti în tine,
Şi-apoi, pe buze să le ţii.
19 Acum, doresc să-nveţi să ştii
Să te încrezi în Dumnezeu –
Acesta este sfatul meu.
20 N-am aşternut în scrieri, oare,
Sfaturi şi cugetări, prin care
21 Voit-am mult, să te-nvăţ eu,
Lucruri temeinice, mereu,
Şi doar cuvinte-adevărate,
Să poţi răspunde cu dreptate –
Cu vorbe ce sunt potrivite –
Celuia care te trimite?
22 Nu despuia pe cel sărac
Doar pentru că nu-ţi e pe plac
A lui umilă sărăcie.
Pe amărâtul ce-o să-ţi vie
La poartă, să îl ocroteşti
Şi nu cumva să-l asupreşti!
23 Pentru că Domnul Domnilor
Va apăra pricina lor,
Iar pe cel care-i asupreşte,
Şi El, de viaţă, îi lipseşte.
24 De mincinos, să te fereşti!
Cu el să nu te-mprieteneşti
Şi nici cu cel pe care-l ştii
Că este iute în mânii,
25 Ca nu cumva să-ţi însuşeşti
Cărarea lor şi să găseşti
O cursă – sufletului tău –
Pe ea, ascunsă, de cel rău.
26 Printre cei cari pun chezăşii,
Zăloguri pentru datorii,
Tu, fiul meu, să nu te bagi,
De vrei, ponoase, să nu tragi;
27 Căci dacă n-ai, cu ce plăteşti?
Atuncea ai să te trezeşti
Că îţi pierzi patul de sub tine.
Deci, tu ascultă-mă pe mine!
28 Hotarul pus de tatăl tău,
Nu îl muta din locul său.
29 Dacă un om s-a dovedit,
În lucrul său, că-i iscusit,
El poate chiar lângă-mpărat,
În cinste, să stea aşezat,
Căci între oamenii de rând,
Nu îşi găseşte loc, nicicând.