30
Aste cuvinte – pregătite
Anume – se vădesc rostite
De către-Agur, acela care,
Pe Iache, drept părinte-l are.
Ele-au fost spuse, în ăst fel,
Pentru Ucal şi Itiel.
„Eu însumi chiar ştiu despre mine
Că sunt mai prost decât oricine:
Pricepere n-am dobândit,
Înţelepciune n-am primit;
Sunt doar un simplu muritor –
Nu am ştiinţa sfinţilor.
Cine, în ceruri, s-a suit
Şi înapoi a revenit?
Cine, suflarea vântului,
A adunat-o-n pumnii lui?
Şi cine ape-a adunat?
Cine hotare-a aşezat
Pământului? Ce nume are?
Dar fiul său? Cunoşti tu, oare?
Orice cuvânt al Domnului,
E încercat, în lucrul Lui.
El este scut, pentru acel
Care se va încrede-n El.
Nimic, la ale Lui cuvinte,
Să nu adaugi – ia aminte –
De vrei a nu fi pedepsit
Şi mincinos de-a fi găsit.
Doar două lucruri, Îţi mai cer,
Mai înainte ca să pier!
Neadevărul, de la mine
Să-l depărtezi! Departe-l ţine!
Să depărtezi – te rog frumos –
Mereu, cuvântul mincinos.
Să nu îmi dai nici sărăcie,
Dar nici prea multă bogăţie.
Dă-mi pâinea care-mi trebuieşte!
Atât doar, inima-mi doreşte!
Nu vreau, cumva, ajuns la bine
Şi în belşug mare, de Tine,
Eu să mă leapăd, să-ndrăznesc,
„Cine e Domnul?”, să rostesc.
Sau, nu cumva, în sărăcie,
Strâns de nevoie, să îmi fie
Mâna împinsă spre furat;
Şi nici nu vreau – descurajat
Fiind atunci – în deşert, eu
Să-L iau pe Dumnezeul meu.
10 Pe-un slujitor, să nu-l bârfeşti
Stăpânului, căci te trezeşti
Că eşti, de slugă, blestemat
Şi te vei face vinovat.
11 Sunt oameni care îşi blesteamă
Părinţii, fără să se teamă.
12 Sunt alţii cari se cred curaţi,
Şi totuşi, ei nu sunt spălaţi
De-ntinăciune. Pe pământ,
13 Însă, şi cei trufaşi mai sânt:
Ei îşi ţin ochii ridicaţi.
14 Sunt oameni care-au fost lăsaţi
Să-nghită pe nenorocit:
În loc de dinţi, ei au primit
Săbii puternic ascuţite,
Iar drept măsele, au cuţite.
15 Se ştie că, o lipitoare,
Acasă, două fete are:
„Dă!”, poartă nume prima fată,
Şi-adoua tot „Dă!” e chemată.
Trei lucruri nesătule sânt –
Ba îs chiar patru pe pământ,
Ce nu vor spune niciodat’,
„Gata! Destul! M-am săturat!”
16 Pentru ştiinţa tuturor,
Le număr: Casa morţilor,
Femeia stearpă, pământ care –
Veşnic – de apă lipsă are,
Focul ce n-a spus niciodată
„Destul! Mi-e para săturată!”
17 Ochiul ce îşi batjocoreşte
Tatăl şi cari nesocoteşte
Cuvântul spus de a lui mamă –
Căci sfatul ei nu-l i-a în seamă –
Ajunge-va într-un târziu
Scobit de corbii de la râu
Şi vulturi el o să hrănească.
18 Trei lucruri pot să depăşească
Tăria mea – ba patru-s cele
Care întrec a minţii mele
Putere de-a le înţelege
Şi-ale lor roade de-a culege.
19 Acestea sunt: urma pe care
O lasă vulturul în zare;
Pe stâncă, urma şarpelui;
La fată, urma omului;
Şi-urma corăbiei, pe mare.
20 La fel e-a curvelor cărare.
Ele mănâncă şi-apoi, zic:
„Noi – rău – nu am făcut, nimic!”
21 Trei lucruri fac ca să apară,
Multe răscoale, într-o ţară –
Ba patru sunt, nesuferite.
Iată-le-acum, înşiruite:
22 Un rob care o să dorească
Şi-ncepe să împărăţească,
Nebunul ce-n belşug de pâine
Aşteaptă ziua cea de mâine,
23 Femeile dispreţuite
Care ajung să se mărite,
Şi roaba care-a moştenit
Ce-al ei stăpân a dobândit.
24 Sunt azi patru vieţuitoare
Ce au o-nţelepciune mare,
Chiar dacă sunt cele mai mici.
25 Iată: poporul de furnici
N-are putere, dar munceşte
Şi vara hrana-şi pregăteşte;
26 Urmează şoarecii de munte:
Putere n-au să ne înfrunte,
Însă în munţi ei locuiesc
Şi printre stânci se-adăpostesc;
27 Lăcustele n-au împărat;
Totuşi, în cete s-au grupat;
28 Păianjenul: poţi chiar al prinde,
Şi totuşi, plasa şi-o întinde
În casele împărăteşti,
Unde tu n-ai să locuieşti.
29 Sunt trei fiinţe mlădioase –
Ţinutele lor sunt frumoase –
Ba patru sunt de mare preţ,
Ce se mândresc cu-n mers măreţ:
30 Leul, viteaz între-animale,
Păşeşte curajos pe cale
Şi nicicând nu va da ‘napoi;
31 Calul, gata pentru război;
Ţapul, şi cel încoronat
Peste popor ca împărat.
32 Dacă cumva, a ta mânie
Te-mpinge către nebunie,
Şi dacă gânduri rele ai,
Astupă-ţi gura şi-apoi stai;
33 Căci dacă laptele bătut
Smântână, se va fi făcut,
Nasul ce-i scărpinat, dă sânge;
Multă mânie când se strânge,
De-i stoarsă, o să răbufnească
Şi ceartă-n valuri o să nască.”