1 Are cuvântul Lemuiel –
Tot împărat a fost şi el.
Cuvintele care le spune
Sunt pline de înţelepciune.
El, de copil, le-a căpătat,
Când mama sa l-a învăţat.
2 „Ce vrei să-ţi spun, fiule, eu?
Ce vrei să ştii tu, rod al meu?
Rod, jurământului făcut,
Ce vrei să-ţi fac de cunoscut?
3 Vlaga, n-o da femeilor
Şi dezmierdările celor
Care îi pierd pe împăraţi!
4 Celor ce sunt încoronaţi,
Nu li se cade vin să bea;
Nici voievodul să nu vrea,
Mereu, doar băutură tare,
5 Ca nu cumva bând, în uitare
Să lase legea, şi-ameţit,
Să-l calce pe nenorocit
Şi peste dreptul tuturor
Celor ce fac al său popor.
6 Daţi băuturi tari, celui care
Piere, iar vin celui ce-şi are
Sufletul greu şi întristat,
7 Căci bând, el îşi va fi uitat
De sărăcie şi de toate
Necazurile-n cari se zbate.
8 Deschide-ţi gura, ne-ncetat,
Pentru cel mut şi apăsat,
Şi pentru pricina celor
Ce-s părăsiţi, în greul lor!
9 Deschide-ţi gura: cu dreptate
Să judeci şi să le faci toate;
Să-l aperi pe nenorocit
Şi pe cel care e lipsit.
10 De cine poate fi găsită,
Oare, femeia cea cinstită?
Ea are-un preţ cu mult mai mare,
Decât orice mărgăritare.
11 Bărbatul se încrede-n ea
Şi mari venituri va avea.
12 Nicicând nu îi va face rău,
Ci bine doar, soţului său.
13 Lână şi in, ea dobândeşte
Şi cu mâini harnice munceşte.
14 Corabie de marfă-i ea:
Din depărtări, pâinea îşi ia.
15 Noaptea încă mai stăpâneşte,
Dar ea, din somn, se şi trezeşte:
Îşi pune lucrul ei la cale
Şi dă mâncare casei sale.
16 La un ogor ea se gândeşte,
Şi merge de îl târguieşte.
Din rodul ce-l va dobândi
Din muncă, vie va sădi.
17 Îşi strânge brâul voiniceşte,
Şi braţele şi le-oţeleşte.
18 Vede că munca-i merge bine.
Lumina-aprinsă noaptea-şi ţine.
19 Are să-şi ieie furca-n mână,
Iar fusu-n degete-o să-l ţână.
20 Ajută pe nenorocit
Şi-l miluieşte pe lipsit.
21 Ea nu se teme de zăpadă –
Oricât de multă o să cadă –
Căci a muncit până târziu
Şi numai în cărămiziu
Îi este casa îmbrăcată.
Să-i facă faţă, o să poată,
Zăpezii şi teamă nu are
Oricât se va vădi de mare.
22 Să-şi ţeasă-nvelitori, îi place;
Din in şi purpură, îşi face
Haine, căci lucru-i e plăcut.
23 Bărbatul ei bine-i văzut
Dacă la poartă a ieşit
Şi cu bătrânii a vorbit.
24 Cămăşi face, şi cingători
Şi vinde-apoi, la negustori.
25 Ea se îmbracă cu tărie,
Şi slava să şi-o poarte ştie.
Are, mereu, belşug de pâine
Şi râde de ziua de mâine.
26 Înţelepciune răspândeşte
În jur, atuncea când vorbeşte.
Învăţături plăcute are
Pe limbă, pentru fiecare.
27 Veghează-asupra casei sale,
Cum îşi veghează a sa cale;
Munceşte, după legea firii,
Şi nu vrea pâinea lenevirii.
28 Copiii ei, când se trezesc,
Drept fericită, o numesc;
De-asemenea, şi-al ei soţ când
Se scoală-o laudă, zicând:
29 „Sunt multe fete care au
Purtări cinstite, dar nu stau
Cu tine-n rând: li-e peste poate!
Pentru că tu le-ntreci pe toate!”
30 E dezmierdarea-nşelătoare,
Iar frumuseţea-i trecătoare;
Însă femeia cari, mereu,
Teamă-a avut de Dumnezeu,
Vrednică-i de-a fi lăudată.
31 Daţi-i răsplata meritată!
Daţi-i roadele muncii ei,
Iar faptele-acelei femei,
Într-una, lăudate fie
La porţi, cetatea să o ştie!”