1 Ascultaţi fii – suflarea toată –
Învăţătura unui tată,
2 Căci eu vă dau doar sfaturi bune
Şi-n inimi, vreau, voi a le pune.
Cu-atenţie mă ascultaţi,
Povaţa nu mi-o lepădaţi!
3 Copil când încă mai eram
La tatăl meu şi mă aflam
Un fiu gingaş la mama mea,
4 Bătrânul a-nceput să-mi dea
Învăţătură. Mi-a deschis
Vorba lui, mintea, când mi-a zis:
„Păstrează-n inimă şi-n minte,
Copilule, aste cuvinte.
Păzeşte sfaturile mele
Căci astfel vei trăi, prin ele!
5 Înţelepciune dobândeşte,
Pricepere îţi însuşeşte
Şi nu uita tot ce ţi-am spus.
Pe calea ta, când vei fi dus,
Să-ţi aminteşti vorbele mele
Şi nu te-abate de la ele.
6 De-nţelepciune să te ţii:
N-o părăsi, căci tu să ştii
Că de-o iubeşti, te ocroteşte
Şi pururea ea te păzeşte.
7 Priveşte al ei început:
S-o dobândeşti! Neabătut,
Să urmăreşti priceperea,
Cu tot ce-n viaţă vei avea.
8 Înalţ-o şi-atunci, ne-ncetat,
De ea şi tu vei fi-nălţat.
9 Pe cap, ea are să îţi pună,
Împărătească, o cunună.
10 Ascultă-mă când îţi vorbesc,
Căci anii tăi astfel sporesc.
11 Calea înţelepciunii, eu
Ţi-arăt acuma, fiul meu.
Poveţe-ţi dau, te sfătuiesc
Căci vreau să te călăuzesc
Pe a înţelepciunii cale.
12 Astfel, în drumurile tale,
Când vei umbla, vei fi păzit –
Nu-ţi va fi pasul stânjenit.
Când vrei s-alergi, alergi uşor;
Nu-ţi poticneşti al tău picior.
13 Să ţii învăţătura-n mână:
Pe viaţa ta, ea e stăpână.
14 Pe calea celor răi, nicicând
Să nu intri, şi nici umblând
Vreodată să nu fii zărit
Cu omul cel nelegiuit.
15 Fereşte-te de calea lor:
S-o ocoleşti şi, binişor,
Treci înainte! Căci cei răi,
16 Umblând pe-ntunecate căi,
Nu dorm, iar somnul le-a pierit
Dacă vreun rău n-au făptuit.
Ei umblă-ntr-una după pradă,
Făcând pe cineva să cadă.
17 Nelegiuită-i pâinea lor,
Iar vinul, stors cu sila-l vor.
18 Însă a drepţilor cărare,
Lumină e, strălucitoare,
Care va creşte tot mereu,
Către al zilei apogeu.
19 Bezna e calea celor răi,
Şi pe-ale lor ascunse căi,
Ei nu simt când se poticnesc.
20 Copile, eu te sfătuiesc
Să-ţi aminteşti vorbele mele,
Să-ţi pleci urechile la ele
21 Şi nu le-ndepărta nicicând,
De ai tăi ochi, din al tău gând;
22 Căci ele, viaţă, dăruiesc
Acelor care le găsesc,
Şi sănătate, trupul lor
Primi-va, din al lor izvor.
23 Mai mult, inima îţi păzeşte:
Izvor al vieţii-i ea. Goneşte
24 Neadevăr şi viclenie
Din a ta gură! Să îţi fie
25 Privirea-n faţă îndreptată
Iar ochii tăi doar drept să bată.
26 Cărarea, netedă, s-o ai,
Şi hotărât, pe drum, să stai:
27 Să nu te-abaţi din calea ta
Nici la stânga, nici la dreapta;
Ci du-te ferm, spre ţelul tău,
Ferindu-te, mereu, de rău.