1 Chezaş – copile – de te-ai pus
Pentru un altul, de ai spus
Cu gura ta – şi-astfel eşti prins
De-al tău cuvânt ce înadins
2 Rostitu-l-ai – fiind legat
Prin vorba care ţi-a zburat,
De-un om – căci ai făgăduit –
3 Te zbate dar, ca izbăvit
Să fii, pentru că eşti căzut
În a lui mână. Deci văzut,
Trebuie-acuma, ce să faci.
Degrabă ai să te îmbraci
Şi mergi, purtat pe-aripi de vânt,
Să-l caţi pe-acel om. La pământ,
Cu faţa, te vei arunca
‘Nainte-i şi vei încerca
Atât de mult să stăruieşti,
Până când ai să izbuteşti
Să îl convingi ca, dezlegat,
De ceea ce ai cuvântat,
Să te socoată. Să nu dai
4 Somn ochilor, până nu ai
Primit de la el, dezlegare!
5 Deci caută, fără-ncetare,
Să scapi din mâna omului
Cum scapă vânătorului,
O căprioară sau din laţ –
De-al păsărarului lung braţ –
Cum scapă-o biată zburătoare.
Scapă de-a omului prinsoare!
6 Cel leneş meargă la furnică
Şi chiar dacă-i atât de mică,
Cărarea să i-o urmărească
Şi astfel să se-nţelepţească.
7 Ea n-are căpetenie;
Priveghetor, stăpân, ea-şi e.
8 Totuşi vara, la seceriş,
Îşi strânge hrana, căci furiş,
Vremea din urmă o alungă.
9 Când timpul oare-o să ajungă,
Ca leneşul să stea culcat?
Din somn, când fi-va el sculat?
10 Mai stă puţin, mai doarme-un pic
Şi iarăşi n-a făcut nimic.
Doar mâinile şi-a-ncrucişat
Pe piept. Nici nu a observat
11 Când sărăcia a venit,
Ca hoţul şi, nepregătit,
Pe bietul leneş l-a-nhăţat,
Iar lipsa l-a împresurat.
12 Nelegiuitul, dragul meu,
Doar cu minciuni umblă, mereu;
13 Va bate-n chip poruncitor –
Fără ruşine – din picior.
Din degete va face semne.
14 Răul din el o să-l îndemne,
Doar lucruri rele să urzească
Şi multe certuri să stârnească.
15 De-aceea, fi-va nimicit
Pe negândite şi zdrobit
Are să fie, fără leac,
Căci răul doar, îi e pe plac.
16 Sunt şase lucruri rău privite
De Dumnezeu, ba sunt urâte
Chiar şapte lucruri, pot a spune:
17 Ochii trufaşi, limba ce spune
Minciuni, mâna ce a vărsat
Sângele cel nevinovat,
18 Inima care zămisleşte
Rele, piciorul ce grăbeşte
Numai către nelegiuire,
19 Omul care-n mărturisire
Martor nedrept s-a dovedit,
Şi pe acel care-a stârnit,
Cu voie – spre-ai vedea certaţi –
Sfadă şi ură, între fraţi.
20 Al tatălui tău sfat, păzeşte
Copilule, şi-ţi însuşeşte
Învăţătura mamei tale:
Pe toate, tu cu grijă ia-le
21 Şi necurmat fie-ţi legate
De inimă, şi atârnate
22 De gât. Te vor călăuzi
În mers, în pat te vor păzi
Şi-ţi vor vorbi la deşteptare,
Veghind mereu a ta cărare.
23 Aminte ia, la tot ce-ţi spun:
O candelă e sfatul bun,
Lumină e învăţătura.
Îndemn, mustrare, sunt măsura
Şi calea vieţii. Ocrotit
24 Vei fi de ele şi ferit
De vraja femeii stricate
Şi de străina care poate
Cu limba-i să te-ademenească.
25 Inima ta să n-o poftească,
Cumva, pentru-a ei frumuseţe.
Cu-a pleoapelor bătăi răzleţe,
Să nu te prindă-n mreaja ei.
26 Căci pentru astfel de femei,
Omul ajunge de rămâne
Doar cu un biet călcâi de pâne.
Chiar şi femeia măritată
Îşi are cursa aşezată,
Un suflet scump, să poată prinde.
27 Dar cine, fără a-şi aprinde
Haina cu care e-mbrăcat,
În sânul său foc a luat?
28 Sau oare, calcă cineva
Peste cărbuni aprinşi, cumva,
Făr’ a se arde la picioare?
29 La fel e şi cu acel care
Merge, împins de pofta lui,
Către soaţa aproapelui.
Cel ce pornirea nu-şi învinge
Şi de femeie se atinge,
Nu va scăpa nepedepsit.
30 Hoţul nu este urgisit
Când fură, foamea să-şi aline.
31 Altfel de-i prins, ştie prea bine
Că trebuie să dea-nşeptit
Tot ceea ce a jefuit.
32 Acela care preacurveşte
Cu o femeie, dovedeşte
Cum că de minte e lipsit,
Ştiind că fi-va pedepsit
Cu moartea, pentru-al său păcat.
33 În răni va fi înfăşurat,
Ruşinea-n faţa lui va merge,
Ocara nu i se va şterge:
34 Căci gelozia, pe bărbat,
Are să-l facă ne-ndurat
În ziua răzbunării. El
35 Nu va primi, în nici un fel,
Vreun dar pentru răscumpărare.
N-o să-i stârnească, îndurare,
Nimic. Totul va fi-n zadar,
Oricât de mare-i acel dar.