1 Tu să păstrezi vorbele mele
2 Şi ţine-mi sfatul, căci prin ele,
Trăi-vei dacă le-mplineşti
La fel cum ochii ţi-i păzeşti.
3 De degete legate-ţi fie.
Pe tabla inimii le scrie!
4 Înţelepciunii să-i vorbeşti
Spunându-i: „Soră, tu îmi eşti”.
Prietenă, priceperea
5 Să-ţi fie. De străina rea,
Cu vorbe ademenitoare,
Te va feri şi tot ea are
Să te păzească de acea
Care-i e soaţă altuia.
6 Stam la fereastra casei mele
Şi mă uitam printre zăbrele.
7 Între cei tineri am zărit
Pe unul ce s-a dovedit
Lipsit de minte. El mergea
8 Pe-o uliţă, unde-şi avea –
La colţu-i – casă, o străină.
El a cotit-o prin grădină,
Spre casa acelei femei,
Grăbindu-se spre uşa ei.
9 Era-n amurg. Se însera
Şi neagra noapte cobora
Întunecată şi smolită.
10 Din beznă a ţâşnit, grăbită,
Şi către el a alergat
Femeia. S-a înfăţişat
‘Naintea lui, doar miere toată.
În văl de curvă-nfăşurată,
Venise. În piept ascundea
O inimă care avea
11 Doar viclenii. Bună de gură –
Nu-i era alta pe măsură –
Fără astâmpăr se vădea
Şi-acasă nu putea să stea:
12 Ba-n uliţă, ba la piaţă
Era văzută a ei faţă.
Mereu, la colţuri a pândit.
13 Pe tânăr, când l-a întâlnit,
Cu dragoste l-a-mbrăţişat,
Cu patimă l-a sărutat
Spunându-i cu neruşinare:
14 „C-o jertfă, eu eram datoare –
De mulţumire. În sfârşit,
Ce am promis, am săvârşit.
15 De-aceea, eu te-am căutat
Şi-acuma, iată, te-am aflat.
16 Patul mi l-am împodobit,
Cu pânză din Egipt. Stropit
17 Mi-e aşternutul. Te-nfioară
Cu-aroma lui de scorţişoară,
Smirnă şi-aloe – te îmbată!
18 Vin-o! De dragoste curată,
Până în zori, să ne-mbătăm
Şi noi şi să ne bucurăm
De desfătare dezmierdaţi!
N-ai teamă, căci nu ai să paţi
19 Nimic. Bărbatul mi-e plecat
20 Cu lucrul său, şi a luat
Sacul cu bani. Are să vină
Când va fi iarăşi lună plină.”
21 Ea, tot vorbindu-i, l-a momit,
22 Iar tânărul s-a pomenit
Păşind pe urmă-i făr’ să ştie –
Ca boul la măcelărie,
Când dus e, precum cerbul care,
Spre cursa de pe-a lui cărare,
Aleargă gol de-orice simţire,
23 Ca pasărea care-n neştire
Dă buzna-n laţ căci ea nu ştie
Că viaţa dată o să-i fie
Săgeţii ce o va ajunge
Şi-al ei ficat îl va străpunge.
24 Şi-acum fiilor, ascultaţi:
La mine-aminte să luaţi!
25 A voastre inimi le păziţi,
Ca nu cumva să vă treziţi
Robi unei astfel de femei.
Nu rătăciţi pe calea ei,
26 Căci i-a făcut pe mulţi să cadă.
Văzutu-s-au – şi-au să se vadă,
Încă – mulţi care vor cădea
Jertfă, pricină fiind ea.
Pe foarte mulţi, ea i-a ucis.
27 Casa-i e drumul spre abis
Care coboară la cei morţi
Trecând printre-ale morţii porţi.