Psalmii
1
1 Fericit e omul care,
Cu cei răi, nu stă la sfat,
Nu-şi lasă-ale lui picioare
Pe cărarea de păcat
A celor fără de lege,
Păcătoşi, răufăcători;
Să se-aşeze, nu-nţelege,
Cu cei batjocoritori,
Pe-al lor scaun. El găseşte –
2 Doar în Legea Domnului –
Bucuria, şi gândeşte,
Ne-ncetat, la Legea lui.
3 El are asemănare
Cu un pom ce-a fost sădit
Lângă un izvor – pom care
Îşi dă rodul pârguit
Chiar la vremea potrivită;
Veşnic este înverzit.
Orice muncă isprăvită
Fi-va, căci, la bun sfârşit,
Duce totul. Cei răi, însă,
4 Altă soartă-au pe pământ:
Sunt ca pleava ce-a fost strânsă
Şi-apoi risipită-n vânt.
5 Astfel, cei răi n-au să poată,
Capul sus, să-l ţină când
Se va face-o judecată;
Şi nici păcătoşii stând,
Cu cei drepţi în adunare –
Lângă cei neprihăniţi;
Atunci fi-vor fiecare,
După fapte răsplătiţi.
6 Calea celor fără pată,
O cunoaşte Domnul Sfânt.
Cei răi, însă, au drept plată,
Calea largă, spre mormânt.