1 Suflet al meu, mereu veghează:
Pe Domnu-L binecuvintează,
Iar toate care-n mine sânt,
Numele Domnului Cel Sfânt,
Să-L binecuvinteze-ndată!
2 Suflet al meu, tu – niciodată –
Să nu uiţi a Lui bunătate
Şi binefacerile toate,
Ce ţi le face Dumnezeu!
Să-L binecuvintezi, mereu,
3 Căci El îţi iartă, negreşit,
Relele ce le-ai săvârşit
Şi-Ţi vindecă bolile toate.
4 Din groapă, viaţa, El ţi-o scoate
Şi-n bunătatea Lui cea mare,
Te-ncununează cu-ndurare.
5 Cu bunătăţi din al Lui sân,
Te satură, când eşti bătrân.
Te face să întinereşti,
Încât ca vulturul, iar, eşti.
6 Dreptate, Domnu-a dăruit
Celui ce este asuprit.
7 Lui Moise, El i-a arătat
Căile Sale ne-ncetat,
Iar fiilor lui Israel,
Lucrarea ce-a făcut-o El.
8 E milostiv şi-ndurător
Şi îndelung e răbdător.
În bunătate, e bogat
9 Şi nu Se ceartă ne-ncetat,
Căci a lui Dumnezeu mânie
Nu poate ţine pe vecie.
10 El nu ne răsplăteşte-apoi,
Precum păcătuit-am noi.
Nu după răul săvârşit,
Al nostru Domn ne-a răsplătit.
11 Pe cât – faţă de-acest pământ –
Înalte cerurile sânt,
Tot pe atât este de mare
Şi bunătatea cea pe care
O are Domnul pentru cel
Cari teamă va avea de El.
12 Cât de departe este pus
Şi răsăritul de apus,
Atât de mult sunt depărtate
Şi făr’delegile aflate
În mijlocul poporului.
13 Aşa precum de fiii lui,
Tatăl se-ndură tot mereu,
La fel se-ndură Dumnezeu,
Necontenit, de omu-acel
Cari teamă va avea de El.
14 El ştie din ce suntem noi
Şi ia aminte mai apoi,
Că nu suntem decât o mână,
Însufleţită, de ţărână.
15 Zilele vieţii omului
Sunt precum iarba câmpului:
Omul, ca floarea, înfloreşte,
16 Însă când vântul îl loveşte,
Dispare în necunoscut,
Iar locu-n care a crescut –
În care mai ‘nainte-a stat –
Nu se mai ştie niciodat’.
17 Dar bunătatea Domnului
Ţine în veacul veacului,
Pentru cel care a vădit
Teamă de El şi, negreşit,
Pentru urmaşii cei pe care,
În lume, acel om îi are.
18 Această bunătate – iată –
De-asemenea e arătată
Faţă de cei care păzesc
Al Său cuvânt şi împlinesc
Poruncile lui Dumnezeu
Şi legământul Lui, mereu.
19 Domnul, în cer, Şi-a aşezat
Scaunul Său de Împărat.
A Lui domnie se întinde
Şi-ntreaga fire o cuprinde.
20 Voi, îngeri ai lui Dumnezeu,
Să-L binecuvântaţi mereu,
Căci împliniţi porunca Lui
Şi-auziţi glasul Domnului!
Să-L binecuvântaţi, cum cere
Faptul că sunteţi în putere!
21 Pe Domnu-L binecuvântaţi
Voi cari în oastea Lui v-aflaţi,
Şi voi, toţi robii Domnului,
Cari ştiţi să faceţi voia Lui!
22 Lucrări ale lui Dumnezeu,
Să-L binecuvântaţi mereu,
În toate locurile-n care
E stăpânirea Lui cea mare!
Suflet al meu, pe Dumnezeu,
Să-L binecuvintezi mereu!