1 Pe Domnul să Îl lăudaţi
Şi al Său Nume să-L chemaţi!
Faceţi, în lume, cunoscute
Isprăvile de El făcute!
2 Cântaţi! Cântaţi în cinstea Lui!
Vestiţi minunea Domnului!
3 Făliţi-vă dar, pe pământ,
Cu Numele Celui Prea Sfânt!
Se bucure, neîncetat,
Cei cari pe Domnul L-au cătat!
4 Mereu, la Domnul, alergaţi
Şi la El, sprijin căutaţi!
Căutaţi Faţa Domnului!
5 Să v-amintiţi semnele Lui,
Minunile înfăptuite
Şi judecăţile rostite,
6 Căci din Avram voi aţi ieşit
Şi ai lui Iacov v-aţi vădit,
Fiind ai celor care sânt
Aleşii Domnului Cel Sfânt!
7 Domnul e Cel care, mereu,
Este al nostru Dumnezeu,
Iar judecăţile rostite
De către El, sunt împlinite
Pe faţa-ntregului pământ.
8 De legământul Său cel sfânt,
Domnul mereu Şi-aduce-aminte.
De-aceea, El va ţine minte
Ceea ce a făgăduit –
Pentru un număr potrivit
De neamuri care, de om, sânt
Fiind o mie, pe pământ –
9 Ce legământ a încheiat
Cu-Avram, în timpu-ndepărtat,
Precum şi jurământul Lui
Făcut în faţa fiului
Avut de-Avram, cari se vădea
Cum că Isac, drept nume-avea.
10 El, pentru Iacov, l-a făcut
Lege apoi, şi a cerut
Ca pentru Israel să fie
Un legământ, pentru vecie,
11 Zicând în felu-acesta: „Iată,
Ţara Canaanului ţi-e dată
Ţie, acum, în stăpânire,
Ca să îţi fie moştenire,
După cum sorţii au ieşit.”
12 În acel timp, ei s-au vădit
Puţini la număr, iar în ţară,
Doar ca străini se aşezară.
13 Din loc în loc ei se mutau
Şi pe la neamuri colindau,
Căci tot treceau cetele lor,
De la un neam, la alt popor,
Sau de la o împărăţie,
La alta. Dar, în pribegie,
14 Nici un popor nu a putut
Ca joc de ei să-şi fi bătut,
Căci Dumnezeu n-a-ngăduit.
Ba mai mult, El i-a pedepsit
Pe împăraţii ce domneau
Peste cei care-i duşmăneau.
15 „Să nu se-atingă nimenea,
De unşii mei! De-asemenea,
Să nu v-atingeţi de acei
Cari se vădesc proroci ai Mei!”,
Spusese Domnul, celor cari,
În ţară, se vădeau mai mari.
16 Apoi, asupra ţării, El
Trimis-a foametea. Astfel,
Orişice mijloc, arătat
A fi de trai, a fost tăiat.
17 În faţa lor – precum a zis –
Un om, atuncea, le-a trimis:
Iosif, drept nume a avut
Omul şi rob a fost vândut.
18 În lanţuri, ale lui picioare
Puse au fost şi strânse-n fiare,
19 Pân’ la o vreme anumită
Care fusese hărăzită
Pentru a se fi împlinit
Ceea ce Iosif a vestit.
Şi până când asupra lui,
Veni Cuvântul Domnului,
De care fost-a încercat.
20 Atunci, al ţării împărat,
Să fie scos, a poruncit
Din lanţuri şi l-a izbăvit.
21 L-a făcut domn al casei lui,
Iar ale împăratului
Mari bogăţii, nenumărate,
Pe mâna lui au fost lăsate,
Căci a fost pus drept dregător
Al tuturor averilor.
22 Avea puteri şi a putut
Să-i lege, după cum a vrut,
Pe domnitori. El mai putea,
Învăţătură ca să dea
Bătrânilor ca să adune
Şi ei mai multă-nţelepciune.
23 Atunci, Israel a venit
Şi în Egipt a locuit.
Iacov şi-ai săi se aşezară,
Cu turmele, la Ham în ţară.
24 Poporul fost-a înmulţit,
De Domnul şi s-a dovedit
Mai numeros decât erau
Aceia care-l duşmăneau.
25 Lor, inima li s-a schimbat,
Astfel încât rău s-au purtat
Faţă de robii Domnului
Şi au urât poporul Lui.
26 Moise şi-Aron au fost aleşi,
De Dumnezeu, şi-apoi trimeşi
Să izbăvească-al Său popor.
27 În rândul Egiptenilor,
Ei, mari minuni, au săvârşit,
Căci Dumnezeu i-a sprijinit.
Ţara lui Ham a cunoscut
Semnele care le-au făcut.
28 Bezna adâncă a venit
Şi negura i-a-nvăluit
Să-i facă a lua aminte
La ale Domnului cuvinte.
29 Apele-n sânge se schimbară,
Iar peştii au ajuns să piară.
30 Broaştele-n ţară au intrat,
Până-n odăi la împărat.
31 La a lui Dumnezeu chemare,
Păduchi şi muşte-otrăvitoare,
În ţara lor, au năvălit.
32 De grindină a fost lovit
Ţinutul, iar din loc în loc,
Au izbucnit flăcări de foc.
33 Smochinii lor au fost loviţi,
Copacii fost-au zdrenţuiţi,
Iar viile au fost distruse.
34 La vorba Lui, au fost aduse
Lăcuste care au mâncat
35 Iarba şi rodul de câmp dat.
36 Pe cei dintâi născuţi pe care
Ţara Egiptului îi are,
Domnul, din ceruri, i-a lovit
Şi-n felu-acesta au pierit.
37 Apoi, El Şi-a eliberat
Poporul, iar când a plecat
Din al Egiptului ţinut,
Argint şi aur a avut.
38 Egiptu-ntreg s-a bucurat
Că Israelul a plecat,
Căci Egiptenii se-ngrozeau
Când, pe Evrei, ei îi vedeau.
39 Domnu-a adus apoi, un nor,
Să-Şi învelească-al Său popor.
A mai pus focul să-l vegheze
Noaptea şi să îl lumineze.
40 Apoi, poporul a cerut
Carne, iar Domnul a făcut
Să cadă prepeliţe-ndat’.
Pâine, din cer, El i-a mai dat.
41 Când El, în stâncă, a lovit,
Râuri de ape au ţâşnit,
42 Pentru că Dumnezeu Cel Sfânt
Şi-a amintit de-al Său Cuvânt
Şi de Avram, de cel pe care,
Drept rob al Său Domnul îl are.
43 În strigăte de bucurie
Şi chiote de veselie,
Plecă al Domnului popor,
Din ţara Egiptenilor.
44 Pământurile stăpânite
De neamuri, fost-au dăruite
Poporului. În acest fel,
Stăpân ajuns-a Israel,
Pe roadele ce se vădeau
Că ale altora erau.
45 Dar pentru ceea ce primea,
Mereu, poporul trebuia
Să ţină Legea Domnului,
Păzind apoi, porunca Lui.
Pe Dumnezeu, să căutaţi
Necontenit, să-L lăudaţi!