1 Aduceţi laude, mereu,
Pentru al nostru Dumnezeu,
Căci îndurarea Domnului
Ţine în veacul veacului!
2 Dar cine poate spune, oare,
Măreţele isprăvi pe care
Le-a făcut Domnul? Cine poate
A-I vesti laudele toate?
3 Ferice, celor ce-mplinesc –
Mereu – dreptatea şi păzesc
Porunca Legii! Domnul meu,
4 Aminte să-Ţi aduci, mereu,
De mine şi dă-mi ajutor,
Căci Tu eşti bun cu-al Tău popor.
Doamne, arată-mi dar, şi mie,
5 Nepreţuita bucurie,
Pe care Tu, mereu, o dai,
Aleşilor pe care-i ai.
Arată-mi fericirea lor,
Lăsată pentru-al Tău popor,
Să pot a mă mândri şi eu,
Cu moştenirea Ta, mereu!
6 Iată că am păcătuit
Şi lucruri rele-am săvârşit,
Precum în vremea ce-a trecut,
Părinţii noştri au făcut.
7 Când în Egipt au locuit,
Părinţii noşti’ nu s-au gândit
La semnele ce le făceai
Şi la-ndurarea ce-o aveai
Faţă de ei. Răuvoitor,
Precum şi neascultător –
La Marea Roşie aflat –
Poporul nost’ s-a aratat.
8 Din pricina Numelui Lui,
Domnul a dat, poporului,
Izbândă şi l-a ajutat,
Puterea, când Şi-a arătat.
9 La Marea Roşie strigase
Domnul, iar marea se uscase,
Încât poporul a putut,
Prin ea, în urmă, de-a trecut,
Ca prin pustiu. El l-a scăpat,
10 De-al său duşman înverşunat
Şi astfel fost-a izbăvit,
De cel care l-a urmărit.
11 Apele mări-i înghiţiră
Pe cei care îl urmăriră,
Încât nici unul n-a scăpat,
Căci valurile i-a-nnecat.
12 Atunci, poporul L-a crezut
Pe Dumnezeu, căci a văzut
Felul în care a lucrat
Şi laude I-a înălţat.
13 Dar repede au fost uitate
Lucrările Lui minunate,
Şi nimeni n-a mai aşteptat
Al Său plan să se fi-ncheiat.
14 De poftă, au ajuns să fie
Cuprinşi cu toţii, în pustie,
Şi pe-al lor Domn L-au ispitit.
15 Domnul le-a dat ce şi-au dorit,
Însă o molimă-a trimis
Şi pe mulţi, astfel, i-a ucis.
16 În tabără când s-au aflat,
Geloşi apoi s-au arătat
Pe Moise şi Aron. Atunci,
17 La ale Domnului porunci,
Pământul – gura – şi-a deschis
Ca să cufunde în abis
Pe Abiram cu a lui ceată
Şi pe Datan. Focul, de-ndată,
18 Le-a cuprins ceata şi-au pierit
Cei care răi s-au dovedit.
19 Era-n Horeb poporu-acel,
Când îşi făcuse un viţel.
Ei şi-au făcut un chip turnat
Şi-n faţa lui s-au închinat.
20 Au schimbat slava Domnului,
Atunci, pe chipul boului
Care cu iarbă se hrăneşte.
21 Lucrul acesta dovedeşte
Că au uitat de Dumnezeu –
Mântuitorul lor, mereu –
Cel cari minuni a săvârşit
Când în Egipt au locuit
22 Şi erau în a lui Ham ţară,
Sau când speriaţi se îndreptară
Spre Marea Roşie, mânaţi
De-ai lor duşmani înverşunaţi.
23 Să-i nimicească, a voit
Domnul, dar Moise-a mijlocit
Între popor şi Dumnezeu.
24 Ei au nesocotit, mereu,
Ţara aceea minunată,
Care urma a le fi dată.
Nu au crezut Cuvântul Lui,
25 Cârtind în contra Domnului.
26 Atuncea, El Şi-a ridicat
Mâna în sus, şi a jurat
Că în pustie au să cadă,
Urmând ca morţii să-i dea pradă,
27 Căci risipită-avea să fie,
Apoi, întreaga seminţie,
În ţările neamurilor.
28 Ei s-au lipit de Bal-Peor
Şi au mâncat, astfel, din vite
Cari morţilor erau jertfite.
29 Prin felu-n care s-au purtat,
Pe Dumnezeu L-au mâniat
Şi au făcut, astfel, să vie,
Asupra lor a Lui urgie.
30 Fineas s-a ridicat, de-ndată,
Şi a făcut o judecată.
Atunci, urgia s-a oprit,
31 Iar fapta lui s-a socotit
Drept stare de neprihănire,
Iar după cum s-a dat de ştire,
Din neam în neam avea să ţie,
Căci se întinde pe vecie.
32 Pe Domnul, ei L-au mâniat
Când la Meriba s-au aflat.
Atunci, pentru păcatul lor,
Moise-a ajuns răspunzător,
33 Pentru că ei s-au răzvrătit,
Iar felu-n care a vorbit
Moise cu ei, L-a supărat
Pe Domnul, căci s-a arătat
Că Moise, când a glăsuit,
Chip uşuratic a vădit.
34 În urmă, ei nu au făcut
După cum Domnul le-a cerut,
Pentru că nu au nimicit
Popoarele ce le-au găsit,
În ţara care le-a fost dată.
Porunca Lui a fost călcată,
35 Fiindcă s-au amestecat
Cu neamuri şi au învăţat
Faptele rele – ale lor –
36 Slujind, apoi, idolilor
Cari pentru ei s-au dovedit
A fi o cursă. I-au jertfit,
37 Pe fiii şi fiicele lor,
Pe-altarele idolilor.
38 Sângele cel nevinovat
Al fiilor, ei l-au vărsat
În cinstea zeilor pe care
Ţara Canaanului îi are
Şi cu omoruri ei spurcară
Moşia ce o căpătară.
39 Prin fapta lor, ei s-au spurcat
Şi desfrânare-au arătat.
40 Atunci, pe-ntreg poporul Său,
Domnul Se mânia-Se rău
Şi l-a urât. Apoi l-a dat
41 La neamuri, care-au apucat
Să stăpânească peste el.
42 Vrăjmaşii au ajuns, astfel,
Să-l stăpânească pe popor,
Smerindu-l prin puterea lor.
43 Dar Dumnezeu l-a izbăvit,
Deşi poporul a vădit
Neascultare şi-a făcut,
Mereu, aşa precum a vrut.
Însă a lui nelegiuire
Ia adus doar nenorocire.
44 Când a ajuns în strâmtorare,
Domnul i-a dat ajutorare,
45 Pentru că El Şi-a amintit
De legământ şi a vădit
Că este plin de îndurare.
46 În bunătatea Lui cea mare,
A stârnit mila tuturor
Celor cari, pe al Său popor,
Îl ţineau drept prins de război,
Pentru a-l izbăvi apoi.
47 Scapă-ne Doamne, tot mereu,
Căci eşti al nostru Dumnezeu
Şi dintre neamuri, înapoi
Adună-ne Doamne pe noi,
Pentru ca astfel, pe pământ
Să-Ţi lăudăm Numele Sfânt!
48 Să fie binecuvântat
Al nostru Domn, neîncetat
Şi binecuvântat să fie,
Din veşnicie-n veşnicie,
Al lui Israel Dumnezeu!
Poporul să zică, mereu:
„Amin! Pe Domnu-L lăudaţi
Şi-apoi Îl binecuvântaţi!”