1 La Domnul îmi găsesc scăpare,
În orişice împrejurare!
Atuncea oare, cum puteţi
Ca să veniţi şi să-mi spuneţi:
„În munţii voştri fugi, precum
Zboară o pasăre acum”?
2 Arcul, cei răi şi-l îndoiesc,
Săgeata-n coardă-şi potrivesc
Şi pe ascuns – a lor săgeată –
Spre cei cu inima curată,
Să o azvârle-s pregătiţi.
3 Cei care sunt neprihăniţi,
Ce pot să facă-atunci când iată
Că temelia e surpată?
4 În Templul Său cel sfânt, mereu,
Se află Domnul Dumnezeu,
Iar al Său scaun de domnie,
În veci, în cer are să fie!
Mereu, din ceruri, ochii Lui
Privesc la fiii omului.
5 Domnul, pe cel neprihănit,
Îl va-ncerca, necontenit.
Însă urăşte Duhul Său –
Întotdeauna – pe cel rău
Cari silnicia o iubeşte.
6 Pe cei răi, Domnul îi loveşte
Cu ploaie de cărbuni şi foc
Şi cu pucioasă la un loc.
Doar vântul cel dogoritor
E partea şi paharul lor,
7 Pentru că drept e Dumnezeu,
Iubind dreptatea, tot mereu.
Ochii neprihănitului,
Pot să privească Faţa Lui.