1 Doamne, vino în ajutor,
Căci oamenii evlavioşi
Se duc acum şi – iată – mor
Cei ce se-arată credincioşi.
2 Minciuni doar, oamenii rostesc,
Şi buze au, amăgitoare.
În inimă, ei găzduiesc
Cuvintele linguşitoare.
3 Dar Dumnezeu să nimicească
Buzele care linguşesc,
Şi limbile să le zdrobească,
Dacă trufie dovedesc.
4 Să-i nimicească Dumnezeu,
În veci, pe toţi aceia cari
Cutează-a spune: „Noi, mereu –
Cu limba noastră – suntem tari!
Buzele noastre sunt cu noi.
Ce teamă am putea avea?
Cine să vină peste noi,
Şi drept stăpân, apoi, să stea?”
5 „Iată, pe cei nenorociţi,
Văzutu-i-am din cerul Meu,
Cât au ajuns de asupriţi,
Şi cum săracii gem mereu.
De-aceea Mă ridic, îndată” –
Domnul a zis – „iar Eu voiesc,
Pe toţi obijduiţii – iată –
Acuma să îi mântuiesc!”
6 Curat e-al Domnului cuvânt,
Precum argintul lămurit
Doar în cuptoare de pământ,
Şi-n şapte rânduri curăţit.
7 Tu, Doamne doar, ai să păzeşti
Neamul acesta, pe vecie.
Spre el, mereu, ai să priveşti,
Ca ocrotit, astfel, să fie.
8 Cei răi, prezenţi, oriunde sânt,
Atâta timp cât se găseşte
Ticăloşia pe pământ
Şi între oameni stăpâneşte.