13
Până când oare, vei uita
Doamne, de mine? Faţa Ta,
Ţi-o vei ascunde Tu, mereu?
Când va scăpa sufletul meu,
De griji, şi când, inima mea,
Necazuri, nu va mai avea?
Până când oare, să port frică
De-al meu duşman, cari se ridică
În contra mea, neîncetat?
Răspunde-mi Doamne, de îndat’,
Căci tu eşti Dumnezeul meu!
Lumină să le dai, mereu,
Ochilor mei – veghează-mi sorţii –
Să nu mă prindă somnul morţii,
Să nu zică vrăjmaşul meu:
„L-am biruit!” şi-apoi mereu,
Ai mei potrivnici toţi să fie –
În inimi – plini de bucurie,
Când seama ei vor fi luat,
Precum că eu m-am clătinat.
Doamne, în Tine mă-ncred eu,
Şi-n bunătatea Ta, mereu.
Veselă e inima mea,
Căci mântuire voi avea.
Să-I cânt lui Dumnezeu, îmi vine,
Pentru că El mi-a făcut bine!”