1 Spre munţi, eu îmi ridic privirea…
Şi mă întreb, în gândul meu,
De unde-mi vine izbăvirea?
2 Ea-mi vine de la Dumnezeu,
Cel care este făcătorul
Pământului şi-al cerului –
El Îmi trimite ajutoru;
Astfel, mereu, prin grija Lui,
3 Nu ţi se clatină piciorul,
Căci El este neadormit.
4 Domnul îi este păzitorul
Lui Israel, necontenit,
Căci El, în veci, nu dormitează.
5 De El, mereu, vei fi păzit:
E umbra ta, care veghează
Pe mâna-ţi dreaptă. Eşti ferit,
6 Astfel, de-a soarelui dogoare
Şi de lumina lunii reci.
7 În El, sufletu-ţi – scut – îşi are.
De rele, eşti păzit, în veci.
8 El te păzeşte la plecare,
Şi-n orice loc, pe unde treci.
Te-nconjură, cu grija-I mare,
Şi când te-ntorci: acum şi-n veci.