1 Cei ce se-ncred în Dumnezeu
N-au să se clatine. Mereu,
Ei sunt asemeni muntelui
Cel mare al Sionului
Şi întăriţi ei au să fie,
De către Domnul, pe vecie.
2 Precum sunt munţii cei pe care
Ierusalimu-n jur îi are,
La fel şi Domnul – bunăoară –
Pe-al Său popor îl înconjoară,
Căci lângă el are să fie,
De-acum şi până-n veşnicie.
3 Toiagul cel de cârmuire
Al răutăţii, peste fire,
Nu va rămâne ne-ncetat,
În moştenirea ce s-a dat
Celor cari sunt neprihăniţi,
Ca să nu fie ispitiţi,
Vreodată, de nelegiuirea
La care e supusă firea.
4 Revarsă-Ţi bunătatea mare,
O, Doamne, peste-aceia care
Sunt oameni buni şi dovediţi
Precum că sunt neprihăniţi!
5 Însă pe cei care sunt răi,
Mergând pe ocolite căi,
Să-i pedepsească Dumnezeu!
Să fie nimiciţi, mereu!
Pacea, în Israel, să vie,
Să stăpânească pe vecie!