1 Atunci când Domnul n-a zidit
O casă, ‘geaba s-au trudit
Aceia ce o construiesc.
Cei cari, cetatea, o păzesc,
‘Geaba veghează tot mereu,
De n-o păzeşte Dumnezeu.
2 Degeaba-n zori, voi vă sculaţi
Şi-apoi, târziu, voi vă culcaţi,
Pentru o pâine care cere –
Din parte-vă – numai durere,
Căci preaiubiţii Domnului,
Pâine, ca-n somn, din partea Lui
Au să primească, ne-ncetat.
3 Fiii, mereu, s-au arătat
O moştenire minunată
Care de Domnul este dată.
Astfel, rodul pântecului
Răsplată e, din partea Lui
4 Precum săgeţile pe care
Războinicul, în mâini, le are,
Aşa sunt fiii omului
Făcuţi în tinereţea lui.
5 Ferice de oameni-acei
Cari şi-au umplut tolba, cu ei!
La poartă, când vrăjmaşul vine,
N-au să rămână de ruşine.