1 Din tinereţe, negreşit,
Destul eu fost-am asuprit!
Să spună-ntregul Israel,
Dacă nu s-a-ntâmplat astfel!
2 Destul eu fost-am asuprit,
Însă nu am fost biruit.
3 Plugari-arau spinarea mea
Şi brazde lungi trăgeau pe ea.
4 Dar Dumnezeu este Cel care
Tăiat-a frânghia pe care
O aveau oamenii cei răi,
Căci El e drept, pe-ale Lui căi.
5 Cei care, ură, îi arată
Sionului, fie – de-ndată –
Plini de ruşine, iar apoi –
Speriaţi – să deie înapoi!
6 Fie ca iarba răsărită
Pe-acoperişuri, ofilită,
Fără s-o smulgă nimenea!
7 Secerătorul n-o s-o ia,
Cel care legă snopi – la fel –
Nu are să o ia nici el.
8 Nici călătorii nu rostesec:
„Pacea Părintelui ceresc –
Şi binecuvântarea-I mare –
Fie cu voi, cu fiecare!”
„Vă binecuvântăm, mereu,
În Numele lui Dumnezeu!”