1 Din inimă, Te laud eu
Şi laude Îţi cânt mereu,
În faţa dumnezeilor.
2 Vin înainte-Ţi, temător,
Ca să mă-nchin în Templu-Ţi sfânt
Şi Numelui Tău să Îi cânt,
Mereu, pentru a Ta-ndurare
Şi-a Ta credincioşie mare,
Căci a Ta faimă s-a mărit
Când, ce-ai promis, ai împlinit.
3 În ziua-n care Te-am chemat,
De-ndată Tu m-ai ascultat.
Îmbărbătare am primit,
Iar sufletul mi s-a-ntărit.
4 Toţi împăraţii care sânt
Pe faţa-ntregului pământ,
Au să Îl laude mereu,
Pe-al nostru Domn şi Dumnezeu,
Atunci când fi-vor auzite
Cuvintele de El rostite.
5 Vor lăuda căile Lui,
Căci mare-i slava Domnului!
6 Domnul e sus, dar – negreşit –
Vede pe cel ce e smerit
Şi îl cunoaşte de îndat’,
Pe cel care e îngâmfat.
7 În strâmtorare când sunt eu,
Mă-nviorează Dumnezeu.
Tu Îţi întinzi mâna spre cei
Cari se vădesc duşmani ai mei,
Iar dreapta Ta mă întăreşte
Şi mântuire-mi dăruieşte.
8 Domnul sfârşi-va ce-a-nceput,
Ceea ce are de făcut,
Căci bunătatea Domnului
Ţine în veacul veacului.
Doamne, nu părăsi pe cale,
Lucrările mâinilor Tale.