1 Scapă-mă, Dumnezeul meu,
De oamenii cei răi, mereu!
De-asupritori, să mă păzeşti,
2 Căci lucruri rele doar găseşti,
În a lor inimă şi-apoi,
Mereu atâţă la război!
3 E ascuţită limba lor,
Precum e cea a şerpilor.
Otravă de năpârcă, iată,
Au ei pe buze, adunată.
4 Păzeşte Doamne robul Tău,
De mâinile omului rău!
Doamne, fereşte-mă de cei
Ce sunt asupritori, căci ei,
Să mă doboare, se gândesc!
5 Nişte-ngâmfaţi mă urmăresc:
Curse şi laţuri îmi întind,
În care vor ca să mă prind.
De-a lungul drumurilor mele,
Oameni-acei întind reţele
Şi-mi pun capcane, ne-ncetat.
6 Dar către Domnul am strigat:
„Doamne, Tu Îmi eşti Dumnezeu!
Ascultă, Doamne, glasul meu!
Ascultă ruga mea, fierbinte!
7 Doamne, Te rog să iei aminte,
Căci Tu îmi eşti, în clipe grele,
Tăria mântuirii mele!
În ziua luptei, tot mereu,
Doar Tu acoperi, capul meu.”
8 Nu împlini gândul pe care,
Doamne, omul cel rău îl are!
Al său plan să nu izbutească,
Să nu poată să se fălească!
9 Peste cei care mă-nconjor,
Cadă nelegiuirea lor!
10 Cărbuni aprinşi să-i pârjolească
Şi focul să îi nimicească!
Fie-n adâncuri ca să pice
Şi-apoi să nu se mai ridice!
11 Aceia cari mincinoşi sânt,
Nu au tărie pe pământ.
Supus nenorocirilor,
E cel care-i asupritor.
Doar de necazuri, parte are,
Şi ele-l duc către pierzare.
12 Eu ştiu că Domnul Dumnezeu
Face dreptate, tot mereu,
Celui care-i obijduit,
Precum şi celui ce-i lipsit.
13 Numele Tău, neîncetat,
Are să fie lăudat
De toţi cei care sunt vădiţi
Oameni a fi, neprihăniţi,
Căci oamenii aceşti vor sta,
Necontenit, în faţa Ta.