1 Doamne, cine-o să reuşească,
În al Tău cort să locuiască?
Cine – din cei de pe pământ –
Va sta pe muntele Tău sfânt?
2 Acela care are ştire
Să umble în neprihănire,
Acela care-n viaţa lui,
Face doar voia Domnului,
Acela care s-a vădit
Că adevăr doar a rostit.
3 Omul acel nu cleveteşte
Cu limba lui, nu făptuieşte –
Nicicând, la nimeni – nici un rău,
Şi nici peste-un aproape-al său,
Ocară, nu aruncă el.
4 Priveşte cu dispreţ la cel
Ce-i vrednic de dispreţuit,
Însă cu cinste i-a primit
Pe cei care – de bună seamă –
Vădesc faţă de Domnul, teamă.
Mereu, el este de cuvânt;
Dacă va face-un jurământ,
Nu îşi ia vorba înapoi,
Chiar de-i în pagubă apoi.
5 El nu-şi dă banii cu dobândă
Şi nici nu o să stea la pândă
Ca să ia mită, ne-ncetat,
Contra celui nevinovat.
Cel care-aşa purtări arată,
N-o să se clatine vreodată.