1 Domnul este Păstorul meu
Şi nici o lipsă nu duc eu.
În locuri verzi, neîncetat,
2 Domnul m-a scos la păşunat
Şi-apoi, spre ape de odihnă
El m-a purtat şi mi-a dat tihnă.
3 El, sufletul, mi-a-nviorat
Şi paşii mi i-a îndreptat
Pe drumul cel lipsit de rău,
Din pricina Numelui Său.
4 Chiar dacă m-ar aduce sorţii
Să trec prin valea umbrei morţii,
N-am să mă tem de nici un rău,
Căci mă-nsoţeşti. Toiagul Tău –
Nuiaua Ta de-asemenea –
Pe mine mă vor mângâia.
5 Tu, niciodată, nu mă laşi
Şi-n faţă la ai mei vrăjmaşi
Masa-mi întind la-al Tău îndemn.
Capul mi-l ungi cu untdelemn,
Şi umpli-al meu pahar astfel
Încât mereu dă peste el.
6 De fericire şi-ndurare
Sunt însoţit, fără-ncetare,
În toate zilele ce-mi sânt
Lăsate pe acest pământ.
În toate zilele pe care,
Pe lume, viaţa mea le are,
În Casa Domnului, mereu,
Voi fi şi locui-voi eu.