1 Pământul este-al Domnului
Şi tot ce e pe el e-al Lui!
Lumea şi cei ce-o locuiesc
Sun ale Domnului Ceresc!
2 Căci El, pe mări, l-a-ntemeiat,
Pe râuri, tare, l-a legat.
3 Şi cine, de pe-acest pământ,
Până la locul Său cel Sfânt,
Se va-nălţa? Şi cine, oare,
Suie pe al Său munte mare? –
4 Cel care poate să arate
Că are mâini nevinovate,
Acel care mereu arată
Că are inima curată,
Cel care poate ca să spună
Că al său suflet – spre minciună –
Nu se arată aplecat,
Cel care strâmb nu a jurat
Căci n-a voit ca să înşele
Prin jurămintele acele,
5 Acela fi-va ne-ncetat –
De Domnul – binecuvântat
Şi va ajunge starea lui
A fi pe placul Domnului,
Cum Domnul mântuirii sale
Are de a găsi cu cale.
6 Iată dar, moştenirea lor,
Ce este dată tuturor
Acelora care, mereu,
Îl caută pe Dumnezeu.
Această moştenirea are
Dată a fi, pentru cei care
Neîncetat vor căuta
Ca să găsească Faţa Ta,
Faţa Acelui cari mereu,
E al lui Iacov Dumnezeu.
(Oprire) 7 Porţi veşnice vă ridicaţi
Şi capul sus să vi-l săltaţi,
Să intre-al slavei Împărat!
8 „Cine e Cel, astfel, chemat?
Cine este Acel pe care,
Drept Împărat, slava Îl are?”
Domnul Cel tare, negreşit,
Viteaz în lupte dovedit.
9 Porţi veşnice vă ridicaţi
Şi capul sus să vi-l săltaţi
Să intre-al slavei Împărat!
10 „Cine e Cel, astfel, chemat?
Cine este Acel pe care,
Drept Împărat, slava Îl are?”
– Domnul oştirilor e-Acel:
Al slavei Împărat, e El! –
(Oprire)