1 Doamne, doar către Tine, eu
Îmi înalţ sufletul, mereu.
(Oprire) 2 Doamne, mă-ncred numai în tine,
Ca să n-ajung dat de ruşine
Şi să se bucure acei
Care îmi sunt vrăjmaşi ai mei!
3 Da, toţi cei ce nădăjduiesc
În Tine Doamne, nu greşesc
Şi de ruşine nu-s lăsaţi,
Ci de ruşine vor fi daţi,
Mereu, toţi oamenii acei
Cari – fără a avea temei –
De Tine s-au îndepărtat.
4 Arată-mi Doamne, ne-ncetat,
Căile Tale şi mă-nvaţă
Să am cărarea Ta, în faţă.
5 O Doamne, Dumnezeul meu,
În adevărul Tău, mereu,
Mă-nvaţă, mă călăuzeşte.
A Ta poruncă-mi dăruieşte,
Pentru că Tu, în toate cele,
Eşti Domnul mântuirii mele.
Tu eşti Acela-n care eu
Am să nădăjduiesc mereu!
6 Să-Ţi aminteşti de-a Ta-ndurare,
De bunătatea Ta cea mare,
Căci pe vecie dăinuiesc.
7 Mă iartă dar, când mai greşesc!
Nu-Ţi aminti, de-asemenea,
Greşeli din tinereţea mea,
Nici făr’delegi ce-am săvârşit.
Adu-Ţi aminte, negreşit,
De mine-n îndurarea-Ţi mare
Şi-n nesfârşita-Ţi îndurare!
8 Iată că Domnul Dumnezeu
E bun şi este drept, mereu.
El, păcătoşilor, le-arată
Calea ce trebuie urmată.
9 Pe cei smeriţi, să umble-i face,
În tot ce este drept şi-n pace,
Căci îi învaţă calea Lui.
10 Iată, cărarea Domnului,
Credincioşie pe ea, are
Şi plină e de îndurare,
Pentru cei care-I împlinesc
Poruncile şi Îi păzesc,
Cu grijă, legământul dat,
Ce pentru noi a fost lăsat.
11 Pentru-al Tău Nume, eu aş vrea
Să ierţi fărădelegea mea –
Ce se arată-atât de mare –
În nesfârşita-Ţi îndurare!
12 Cine e cel cărui, mereu,
Teamă îi e, de Dumnezeu?
Aceluia, Domnu-i arată
Calea ce trebuie urmată.
13 El va trăi în fericire,
Şi-ai săi urmaşi, în stăpânire,
Ţara o vor avea, mereu.
14 Cei ce se tem de Dumnezeu,
Primesc prietenia Lui,
Iar legământul Domnului,
Făcut cu ei, este-n măsură
Ca să le dea învăţătură.
15 Ochii, spre Domnul, întorc eu,
Căci El îmi scoate, tot mereu,
Picioarele din laţul care
Întins e, pe a mea cărare.
16 Priveşte-mă: sunt părăsit,
Şi-ai milă că-s nenorocit.
17 Nelinişte am adurat
În inimă, neîncetat,
Şi-o simt cum creşte, tot mereu.
Mă scoate, din necazul meu!
18 Priveşte-a mea ticăloşie,
Iar truda mea, în faţă-Ţi fie!
Iartă-mi păcatele, căci ele
Multe se-arată-a fi şi grele!
19 Tu vezi ce mulţi mă urmăresc
Şi cu ce ură mă pândesc.
20 Păzeşte-mi sufletul mereu,
Şi scapă-mă, o, Domnul meu!
Nu mă lăsa, dat de ruşine,
Pentru că eu mă-ncred în Tine!
21 Păzit de nevinovăţie,
Al meu pas, ne-ncetat, să fie,
Şi ocrotire-n calea mea,
Neprihănirea să îmi dea,
Când eu la Tine mă gândesc
Şi-n Tine doar, nădăjduiesc!
22 Pe Israel, o, Domnul meu,
Îl izbăveşte, tot mereu,
De ale lui necazuri care
Îl urmăresc fără-ncetare.