1 Dreptate-mi fă, o, Domnul meu,
Căci nevinovăţie – eu –
În calea mea am arătat.
În Tine cred neîncetat
Şi ai văzut că-n a mea fire
Nu este nici o şovăire.
2 Mă cercetează, Domnul meu,
Şi-apoi încearcă-mă, mereu.
Printr-un cuptor de foc, să-mi treci
Rărunchii şi-astfel să mă-ncerci.
Tot prin cuptor, de-asemenea,
Trece apoi inima mea!
3 Iată că bunătatea Ta,
În faţa mea, mereu, va sta
Şi-n adevărul Tău – mereu,
Cât voi trăi – umbla-voi eu.
4 Cu mincinoşi, nu mă-nsoţesc,
Nici cu vicleni nu mă unesc,
5 Căci am urât fără-ncetare
Pe toţi cei răi, şi-n adunare
Cu ei, eu n-am stat niciodată,
6 Ci-n nevinovăţie – iată –
Îmi curăţ mâinile-aşa dar,
Când înconjor al Tău altar;
7 Şi izbucnesc în mulţumiri,
Făcând, mereu, mărturisiri
Despre minunile pe care
Le-nfăptuieşti fără-ncetare.
8 Locaşul Casei Tale, eu,
Ştii bine, că-l iubesc mereu,
Precum iubesc locul în care
Se află slava Ta cea mare.
9 Nu-mi lăsa sufletul să vrea,
Cu păcătoşii, ca să stea,
Nici a mea viaţă, cu cei care
Sânge-au vărsat fără-ncetare
10 Şi cari au mâini nelegiuite
Care, de mită, sunt mânjite!
11 Eu umblu în neprihănire,
De-aceea ai, de mine, ştire
Şi izbăveşte-mă mereu,
12 Prin mila Ta! Piciorul meu,
Pe calea dreaptă doar, va sta,
Iar eu voi binecuvânta
Pe Dumnezeu, fără-ncetare,
Când am să fiu în adunare.