1 Domnul este a mea lumină
Şi mântuirea cea divină:
De cine mă voi teme eu?
Când viaţa-mi sprijină, mereu,
Cine, ce va putea, să-mi zică?
De cine, voi avea eu, frică?
2 Dacă cei răi, în contra mea
Înaintează, căci ar vrea
Să îmi mănânce carnea, ei –
Tocmai prigonitorii mei,
Acei care mă duşmănesc –
Se clatină, se prăbuşesc.
3 O oaste-ntreagă dacă vine
Cu gând de-a mă-nfrunta pe mine,
Inima mea – în orice vreme –
De ea, nu are a se teme.
Chiar de-mpotriva mea apoi,
O să se-abată cu război,
Tot plin de-ncredere sunt eu.
4 Un lucru-I cer lui Dumnezeu,
Pe care mi-l doresc fierbinte:
Aş vrea – de-acuma înainte –
Pe lume cât am să trăiesc,
În Casa Lui să locuiesc,
Şi frumuseţea Domnului
Să o privesc. În Templul Lui,
Necontenit vreau să veghez,
De el ca să mă minunez.
5 În zilele necazului,
Eu, în coliba Domnului,
Am să mă aflu ocrotit,
Căci am să fiu adăpostit
Sub acoperământul Său.
N-o să m-ajungă nici un rău,
Căci pe o stâncă – negreşit –
De El voi fi adăpostit.
6 Vrăjmaşul m-a înconjurat,
Dar iată că mi s-a-nălţat
Capul, acum, deasupra lui.
Jertfe, în cortul Domnului,
Am să aduc – să-I mulţumesc –
Pe cari am să le dăruiesc
În glas de trâmbiţe. Mereu,
Laude-I cânt lui Dumnezeu.
7 Ascultă Doamne, al meu glas
Şi milă ai, în acest ceas!
8 Inima-n piept îmi tresălta
Şi mă-ndemna din partea Ta:
„Caută Faţa Mea, mereu!”,
Şi Faţa Ta o caut eu!
9 Nu îmi ascunde Faţa Ta,
Şi nici nu Te îndepărta
De robul Tău, plin de mânie!
Căci Tu eşti Doamne, pe vecie,
Sprijinul meu, în toate cele,
Tu, Domnul mântuirii mele!
10 Mă părăseşte tatăl meu
Şi mama mea, dar Dumnezeu,
Întotdeauna mă primeşte.
11 Mă-nvaţă, mă povăţuieşte
Şi-arată-mi Doamne, calea Ta,
Să pot, pe ea, mereu, a sta,
Ferit fiind de toţi acei
Care îmi sunt vrăjmaşi ai mei.
12 Nu mă lăsa pe placul lor,
În mâinile vrăjmaşilor!
Căci împotriva mea, furioşi –
Iată – stau nişte mincinoşi,
Oameni cari suflă peste fire –
În jurul lor – doar asuprire.
13 O! De n-aş fi încredinţat
Că voi putea vedea, odat’,
Toată-ndurarea Domnului –
Precum şi bunătatea Lui –
Chiar pe pământul celor vii!…
14 În Domnul – trebuie să ştii –
Mereu ca să nădăjduieşti!
În inimă să te-ntăreşti
Şi cu nădejdea-n Domnul stând,
Îmbărbătează-ţi al tău gând!