1 Neprihăniţilor, mereu,
Vă bucuraţi în Dumnezeu!
Celor care sunt dovediţi
Că oameni sunt neprihăniţi,
Le şade bine o cântare
De laudă, la fiecare.
2 Cu harfa, să Îl lăudaţi
Pe Domnul şi să Îi cântaţi
Cu alăuta – cu cea care,
În număr, zece coarde are.
3 Vreau, un îndemn să vă dau vouă:
Să-I faceţi o cântare nouă!
Să cânte firul strunelor
Şi glasurile tuturor!
4 Iată, Cuvântul Domnului
E-adevărat. Lucrarea Lui
Înfăptuită o să fie
După a Lui credincioşie.
5 Dreptatea şi neprihănirea
Avut-au parte de iubirea
Cea mare a lui Dumnezeu.
Pământul e umplut, mereu,
De bunătatea Domnului,
6 Căci numai prin Cuvântul Lui –
Făcute – cerurile sânt.
Oştirea lor, Domnul Cel Sfânt –
Pe ale cerurilor cale –
Doar cu suflarea gurii Sale,
Necontenit, le sprijineşte.
7 El, în morman, îngrămădeşte
Şi apele acelea care
Se află adunate-n mare.
Adâncurile le adună
Ca în cămări El să le pună.
8 Pământul tot, de Dumnezeu,
Teamă să aibă, tot mereu,
Iar oamenii pământului
Să tremure în faţa Lui!
9 Totul e după-a Lui voinţă:
Când porunceşte, i-a fiinţă
Ceea ce-a zis – precum Îi place –
Căci ce va zice, se va face.
10 Al Neamurilor sfat, mereu,
O să-l răstoarne Dumnezeu,
Iar planul care l-au gândit
Popoarele, e nimicit.
11 Dar sfatul Domnului, se ştie
Că, dăinuieşte pe vecie,
Iar planul Său se dovedeşte –
Din neam, în neam – că se-mplineşte.
12 Ferice de poporul care,
Drept Dumnezeu, pe Domnu-l are!
Ferice dar, poporului
Cari este moştenirea Lui!
13 Din ceruri, Domnul Îşi roteşte
Privirile şi izbăveşte
Pe fiii omului ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ.
14 Vede – din locuinţa Lui –
Fiinţele pământului.
15 El, inima, le întăreşte
La toţi şi-apoi, El urmăreşte
Faptele lor, neîncetat.
16 Scăparea unui împărat
Nu e-n mulţimea oştilor;
Scăpările vitejilor,
De-a lor putere nu-s legate;
17 De-asemenea, calul nu poate
Ca să aducă chezăşie
Că biruinţă o să fie,
Iar vlaga lui nu va putea
Ca izbăvirea să o dea.
18 Iată că ochiul Domnului
Priveşte-asupra omului
Care, de El, ştie-a se teme,
Şi peste cei ce-n orice vreme
În bunătatea Lui arată
Că-şi au nădejdea-ncredinţată,
19 Pentru a fi astfel scăpaţi
De moarte şi spre-a fi lăsaţi
Cu viaţă-atunci când peste ei
Se-abate valul foametei.
20 Sufletul nostru, cât trăieşte,
În Domnul doar, nădăjduieşte.
Domnul ne este Ajutor
Şi Scut ne e, ocrotitor.
21 Inima noastră-n Dumnezeu
Găseşte bucurii, mereu,
Căci ale noastre-ncrederi sânt
Puse în al Său Nume Sfânt.
22 Doamne, pogoară peste noi,
A Ta-ndurare mai apoi,
Aşa precum nădăjduim
Ca de la Tine s-o primim!