1 Domn al neprihănirii mele,
Răspunde-mi când strig către Tine!
Scoate-mă-n larg, în clipe grele,
Când strâns sunt. Ai milă de mine!
Ascultă Doamne, ruga mea!
2 Iar fii ai oamenilor, voi
Să-mi spuneţi cât voi mai vedea
Batjocorită, în noroi,
Că-i a mea slavă? Până când
Deşertăciunea o iubiţi,
După minciuni doar, alergând?
(Oprire) 3 Vă spun acum dar, ca să ştiţi,
Că este-un om care-i iubit
Şi e ales de Dumnezeu.
Atunci când strig, sunt auzit
De al meu Domn ceresc, mereu.
4 Cutremuraţi-vă! Vegheaţi!
Vegheaţi să nu păcătuiţi!
În inimi, să vă repetaţi
Lucrul acest când vă găsiţi
În patul vost’: tăceţi apoi.
(Oprire) 5 Aduce-ţi jertfe ne-ntinate
Şi-n Dumnezeu vă-ncredeţi voi!
6 Mulţi spun: „Cine o să ne-arate,
Vreodată, fericirea?” Eu
Atâta zic: „Fă să răsară,
O Doamne, peste noi, mereu,
Lumina Feţei Tale, iară!”
7 Tu-mi dai mai multă bucurie
Decât vreodată-au căpătat
Ei, când ştiau că o să fie
Rodul de grâu şi vin, bogat.
8 Eu, când mă culc, adorm în pace
Pentru-că-n locuinţa mea,
Tu-mi dărui liniştea ce-mi place,
Şi pacea Ta mă va veghea.