1 O, fă-mi dreptate, Domnul meu!
Apără-mi pricina mereu,
În faţa unui neam fălos,
Care se-arată nemilos!
Mă scapă de sub greul jug
Al celor plini de vicleşug
Şi făr’delegi, neîncetat!
2 Tu eşti Cel cari m-a ajutat
Şi m-a păzit pe-al vieţii drum:
De ce mă lepezi oare-acum?
De ce să umblu întristat,
Fiind de cei răi apăsat,
Căci duşmănie mi-au vădit?
3 Trimite-mi Doamne, negreşit,
Lumina Ta şi fă să vie,
Acum, a Ta credincioşie,
Care să mă călăuzească
Şi ne-ncetat să mă-nsoţească
În drumul meu, pe a Ta cale,
Către locaşurile Tale
Şi către muntele Tău sfânt!
4 Atunci, încredinţat eu sânt,
Că urc pân’ la altarul care,
Al nostru Dumnezeu îl are,
Căci Dumnezeu mi-e bucurie
Şi totodată veselie.
Cu harfa, am să-I cânt mereu,
Doar laude, lui Dumnezeu!
5 Suflete-al meu, de ce gemi, oare,
Mâhnit şi plin de întristare?
Pune-ţi nădejdea-n Dumnezeu,
Căci iar am să Îl laud eu.
El este mântuirea mea
Şi Domn îmi e, de-asemenea.