1 Iată cuvinte minunate
Ce sunt de farmec încărcate.
În inimă îmi clocotesc,
Făcându-mă ca să vorbesc:
„Lucrarea mea s-a înălţat
Spre laudă, pentru-mpărat!”
Ca pana unui scriitor –
Deprins cu jocul vorbelor –
Ce iscusinţă a vădit,
Să-mi fie limba, negreşit!
2 Tu, dintre oameni, ne-ndoios
Te dovedeşti cel mai frumos,
Iar ale tale buze – iată –
Pline de har doar, se arată.
De-aceea, binecuvântat
Eşti tu, de Domnul, ne-ncetat.
3 Viteaz războinic, te arată
Şi-ncinge-ţi sabia pe dată –
Podoaba şi cu slava ta.
4 Da, slava ţi-o vei arăta!
Ia-ţi arcul tău de luptător
Şi-arată-te biruitor,
Să aperi adevărul dat,
Neprihănirea – ne-ncetat –
Şi cu blândeţea. Dreapta ta,
Mândre isprăvi, va arăta.
O fă astfel să strălucească
Şi faimă-apoi să dobândească!
5 Tu ai săgeţile-ascuţite.
Inimi, cu ele-or fi lovite,
Ale vrăjmaşilor pe care
Al nostru împărat îi are.
Sub vârful lor ucigător
Cădea-va orişice popor.
6 Al Domnului jilţ de domnie
E aşezat în veşnicie.
Al său toiag, cu cari domneşte,
Doar de dreptate se vădeşte.
7 Neprihănirea o iubeşti;
Dar răutatea o urăşti.
De-aceea Dumnezeul Tău
Te-a uns cu untdelemnul Său,
Cu untdelemn de bucurie,
Căci El Îţi hărăzeşte ţie,
O altă soartă şi Te-a pus
Ca dintre toţi, să fii mai sus.
8 Smirna, aloia, casia,
Miros plăcut fac a avea
Hainele tale; ai palate
Care-s în fildeş îmbrăcate,
Iar instrumente muzicale
Înveselesc casele tale,
Cu melodia lor uşoară
Cari, de pe-ale lor strune, zboară.
9 Printre-ale tale prea iubite,
Sunt fete de-mpărat găsite.
Mireasa ta – a ta aleasă,
Care îţi e împărăteasă –
La dreapta-ţi stă, împodobită,
Cu aur din Ofir gătită.
10 Ascultă fiică şi priveşte
În jurul tău, căci trebuieşte
Să uiţi de-acum, al tău popor
Şi casele părinţilor!
11 Atuncea, împăratul are
Ca frumuseţea ta cea mare
Să o poftească. Însă el
Este chiar Domnul tău; astfel,
Tu să te-nchini în faţa lui.
12 Atuncea, fiica Tirului,
Precum şi cele mai bogate
Cari în popor vor fi aflate,
Să cumpere – vor căuta –
Mereu, bunăvoinţa ta.
13 Fata-mpăratului e plină
De strălucire şi lumină.
Şade-n palatu-mpărătesc
Iar straiele-i se dovedesc
A fi din aurul curat.
14 Ea e adusă la-mpărat,
Purtând veşmintele ţesute,
Cari la gherghef au fost făcute.
În a ei urmă, se zăresc
Fetele care-o însoţesc,
Căci fiicele cu care vine,
Aduse trebuie, la tine.
15 În casa-mpărătească stau
Şi-acolo parte – mereu – au
De-o veselie necurmată
Şi-o bucurie minunată.
16 Iată că fiii au să-ţi vie
Să se aşeze la domnie.
În ţară, ei au să domnească,
Părinţii să-şi înlocuiască.
17 Numele tău e pomenit,
Din neam în neam, necontenit.
Popoarele – cât au să fie –
Te laudă, în veşnicie.