1 Domnul vorbeşte! Dumnezeu
Cheamă pământul, tot mereu,
De la ivirea soarelui
Şi pân’ la asfinţitul lui.
2 Iată că Domnul străluceşte
Chiar din Sion, cari se vădeşte
Desăvârşita întrupare
A frumuseţii ce o are.
3 Iată că Domnul nostru vine!
În faţa Lui, un foc se ţine
Şi o puternică furtună
În jurul Său El Îşi adună,
Iar focul ce Îl însoţeşte,
Mistuitor se dovedeşte
4 Spre cerurile cari sus sânt –
Şi-asemenea şi spre pământ,
Cu glas de tunet a strigat,
Poporul când Şi-a judecat:
5 „Strângeţi de-ndată pe toţi cei
Care sunt credincioşi ai Mei
Şi cari, prin jertfă, au făcut
Un legământ, cum am cerut!”
6 Cerul, atunci, o să vestească
Dreptatea cea dumnezeiască,
Căci judele e Dumnezeu.
7 Ascultă dar, popor al Meu,
Pentru că am să-ţi vorbesc iar.
Israele, ascultă dar,
Şi am să te-nştiinţez căci Eu
Sunt singurul tău Dumnezeu.
8 Nu pentru jertfele pe care
Mi le aduci, primeşti mustrare,
Căci jertfele ce le socot
A fi drept arderea de tot
Sunt necurmate-n faţa Mea.
9 Nevoie, Eu nu voi avea,
Tauri din casa ta să iau,
Şi nici pe ai tăi ţapi nu-i vreau,
10 Căci dobitoacele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ –
Cu-ntregul lor număr de mii,
Fie-n păduri sau pe câmpii,
Ori sunt în munţi împrăştiate –
Doar ale Mele sunt, cu toate.
11 Ştiu păsările munţilor,
Iar fiarele câmpiilor
Sunt toate numai ale Mele.
12 De Mi-ar fi foame, pot, din ele,
Ca să mănânc după plăcere
Şi n-am nimic ţie a-ţi cere,
Căci lumea, cu tot ce e-n ea –
De bună seamă – e a Mea.
13 Mănânc Eu, oare, carnea lor,
Adică a taurilor?
Sânge de ţapi, oare, beau Eu?
14 Doar mulţumiri, lui Dumnezeu,
Să-I aduci jertfă. Ne-ncetat,
Să împlineşti ce I-ai jurat,
Celui Prea-Nalt, precum vorbeşti.
15 Mă cheamă dar, când te găseşti
În strâmtorare. Atunci Eu
Te izbăvesc, iar tu, mereu,
Ai să Mă proslăveşti pe Mine,
Căci iarăşi îţi va merge bine!
16 Domnul, din ceruri, a privit
Şi celui rău El i-a vorbit:
„Ce-Mi tot înşiri legea, mereu,
Şi ai doar legământul Meu
17 În gura ta, când tu urăşti
Mustrările ce le primeşti
Şi înapoia ta ai pus
Cuvintele ce ţi le-am spus?
18 Cu hoţii, tu te însoţeşti;
Cu preacurvarii te uneşti.
19 Dai drumul gurii către rău
Şi vicleşug în jurul tău
Limba-ţi urzeşte ne-ncetat.
20 De-asemenea, ai căutat
Ca împotriva celui care
Îţi este frate, din născare,
Întotdeauna să vorbeşti.
Pe frate’ tău îl cleveteşti,
Deşi e fiul mamei tale.
21 Asta faci tu, pe a ta cale.
Cu toate că Eu am tăcut,
Ştiu tot ceea ce ai făcut.
Iată că ţi-ai închipuit
Că sunt cu tine, negreşit.
Am să te mustru, iar apoi,
Sub ai tăi ochi Eu pune-voi
Toate pe câte le-ai făcut,
Crezând că Eu nu te-am văzut!
22 Seamă luaţi voi cari, mereu,
Uitaţi de Domnul Dumnezeu,
Ca nu cumva să vă sfâşii
Şi să vă şterg dintre cei vii,
Căci n-o să fie nimenea,
De-a vă scăpa din mâna Mea.
23 Cel care, mulţumire, ştie –
Drept jertfă – să-Mi aducă Mie,
Acela doar Mă proslăveşte.
Doar omul care îşi păzeşte
Cărarea, parte va avea
Să vadă mântuirea Mea.”