1 Milă să ai, o, Domnul meu,
Faţă de mine, tot mereu!
Căci de vrăjmaşi sunt urmărit
Neîncetat şi-s hărţuit.
În fiecare zi apoi,
Mă chinuie şi-mi fac război.
2 Sunt foarte mulţi duşmanii mei;
Zilnic sunt hărţuit de ei.
Asupra mea când au venit,
Plini de trufie s-au vădit.
3 De câte ori teama îmi vine,
Încrederea mi-o pun în Tine.
4 Cu Domnu-am să mă laud eu
Şi cu al Său Cuvânt, mereu.
Mă-ncred în El şi de nimic
Nu mai am teamă, căci îmi zic:
„Ce pot să-mi facă, oare, mie,
Nişte bieţi oameni, de-au să vie?”
5 Îmi calcă drepturile mele
Şi îmi nutresc doar gânduri rele.
6 Ei, împotrivă-mi, uneltesc,
Iar ai mei paşi îi urmăresc,
Pentru că vor ca să îmi ia –
De-i cu putinţă – viaţa mea.
7 Ei trag nădejde de scăpare,
Prin făr’delegile pe care
Le săvârşesc. Doamne, nu sta!
Doboară, în mânia Ta,
Toate popoarele acele!
8 Tu numeri paşii vieţii mele,
Căci eu, un călător doar, sânt,
Cari pribegeşte pe pământ.
Adună lacrimile mele,
Într-un burduf. Nu-s scrise ele,
În cartea Ta? Iată, toţi cei
9 Cari se vădesc duşmani ai mei,
Dau înapoi când strig la Tine,
Pentru că ştiu că eşti cu mine!
10 Cu Domnu-am să mă laud eu
Şi cu al Său Cuvânt, mereu.
El îmi e Dumnezeul! Da!
Cu El doar mă voi lăuda
Şi cu al Său Cuvânt, mereu!
11 Eu mă încred în Dumnezeu
Şi de aceea pot să zic
Că nu am teamă de nimic.
Ce pot să-mi facă, oare, mie,
Nişte bieţi oameni, de-au să vie?
12 Am să-mplinesc, neîncetat,
Tot ceea ce eu Ţi-am jurat
Şi-Ţi aduc jertfe cu menire
De jertfe pentru mulţumire.
13 De moarte, Tu m-ai izbăvit.
Al meu picior a fost ferit
De-alunecare şi cădere,
Căci Tu mi-ai dăruit putere
Şi-astfel în faţa Ta mă ţii,
Stând pe pământul celor vii.