1 Arată milă, Domnul meu,
Faţă de mine, tot mereu!
Încredere, în Tine, are
Sufletul meu. Loc de scăpare,
La umbra aripilor Tale,
Îmi caut eu, pe a mea cale,
Şi-aştept să treacă peste mine,
Nenorocirea care vine.
2 Către Cel Prea Înalt, mereu
Eu strig, pentru că Dumnezeu,
Ştiu că lucrează pentru mine.
3 Din ceruri, izbăvirea-mi vine,
Cu toate că vrăjmaşul meu,
Ocări, mi-aruncă, tot mereu.
Doar bunătate o să-mi vie
Şi-asemenea credincioşie,
Din ceruri, de la Dumnezeu.
4 Iată, acum sufletul meu
Se afl, între lei culcat.
În jurul meu s-au adunat
Oameni cari varsă flăcări. Ei
Au dinţi-asemeni unor lei;
Săgeţi şi suliţi s-au vădit
A le fi dinţii negreşit,
Iar limba lor – de-asemenea –
Este la fel ca sabia.
5 Doamne, ascultă ce îţi cer:
Te rog, Te-nalţă peste cer,
Iar slava Ta să se întindă
Şi-ntreg pământul să-l cuprindă!
6 Un laţ au pus în faţa mea;
Sufletul mi se-ncovoia;
O groapă mare mi-au făcut,
Însă în ea, ei au căzut.
7 Tare mi-e inima, mereu,
În al meu Domn şi Dumnezeu.
Din instrumente am să-I cânt,
Cât voi trăi pe-acest pământ.
8 Suflet al meu, trezeşte-te
Degrabă şi-ntăreşte-te!
Harfe şi alăute-apoi,
Iute treziţi-vă şi voi!
Mă voi trezi, mă voi trezi!
Mă voi trezi, în zori de zi!
9 Pe Dumnezeul nostru mare,
Îl laud eu, printre popoare,
Iar printre neamuri, câte sânt,
Ale Lui laude le cânt.
10 Căci bunătatea Domnului
Ajunge-n ‘naltul cerului.
Credincioşia-I, ne-ncetat,
Până la nori s-a ridicat.
11 Doamne, ascultă ce îţi cer:
Te rog, Te-nalţă peste cer,
Iar slava Ta să se întindă
Şi-ntreg pământul să-l cuprindă!