1 Doamne, ascultă-mă când eu
Strig către Tine-n ceasul greu!
La rugăciunea mea fierbinte,
Doamne, Te rog să iei aminte!
2 Din capătul pământului,
Către înaltul cerului,
Privesc cu inima mâhnită
Şi strig: „Pe stânca întărită
Aşează-mă, o, Domnul meu!
La ea, nu pot să ajung eu,
Pentru că stânca – văd prea bine –
E prea înaltă pentru mine!
3 Tu îmi eşti adăpost mereu,
Turn de scăpare-n ceasul greu,
Când de vrăjmaşi sunt încolţit.
4 În cortul Tău, aş fi dorit
Să locuiesc, pentru vecie,
Iar adăpostul să îmi fie
Mereu, pe-a vieţii mele cale,
La umbra aripilor Tale.
5 Căci ale mele jurăminte,
Doar Tu le-asculţi, o Doamne Sfinte,
Şi-o moştenire-mi dăruieşti,
De care îi învredniceşti
Pe toţi cei cari în astă lume
Ştiu să se teamă de-al Tău Nume.
6 Tu lungeşti zilele pe care
Cel care-i împărat le are:
Sporească-i anii, pe vecie!
7 Pe al său scaun de domnie,
Să-mpărăţească el, mereu,
Şezând doar lângă Dumnezeu!
Să faci ca bunătatea-Ţi mare
Şi-a Ta credincioşie tare,
Să îl vegheze pe-mpărat!
8 Atuncea eu – neîncetat –
Voi ţine al meu jurământ
Şi Numelui Tău am să-I cânt.