1 Doamne, eşti Dumnezeul meu,
Pe care-L caut tot mereu!
Iată că sufletu-mi oftează
Căci după Tine însetează.
Sărmanu-mi trup se ofileşte
Că după Tine doar tânjeşte,
Într-un pământ sec şi uscat,
Cari nu-i de apă adăpat.
2 În felu-acesta Te privesc
Atuncea când eu mă găsesc
În sfântul Tău locaş, voind
Să Îţi văd slava şi tânjind
Să văd puterea Ta cea mare.
3 Iată că a Ta îndurare
Şi bunătate se vădesc
Cu mult mai mult că preţuiesc
Decât e viaţa. Eu voi sta
Şi laude îţi voi cânta.
4 Te binecuvântez, mereu,
Şi braţele îmi ridic eu,
În al Tău Nume, ne-ncetat.
5 Sufletu-mi este săturat –
Precum te saturi de bucate
Grase, miezoase, minunate –
Şi-atunci, pe buze au să-mi vie
Doar strigăte de bucurie,
Prin care-am să Te laud eu.
6 Când sunt în aşternutul meu,
De Tine doar îmi amintesc
Şi doar la Tine mă gândesc,
7 Că îmi eşti sprijin pe-a mea cale,
Iar eu, sub aripile Tale,
Voi fi mereu înveselit.
8 Îmi este sufletul lipit
De Tine, căci se dovedeşte
Că dreapta Ta mă sprijineşte.
9 Dar cei care mă duşmănesc
Şi să-mi ia viaţa îşi doresc,
Au să se ducă în pământ,
10 Căci pradă pentru săbii sânt
Şi-n urmă, trupurile lor
Pradă vor fi şacalilor.
11 Dar împăratul, tot mereu,
Se bucură în Dumnezeu.
Oricine va jura pe El,
Se va făli căci în ăst fel
Va astupa gura cea mare,
Pe cari cel mincinos o are.