1 Doamne-n Sion eşti lăudat
Cu-ncredere, neîncetat,
Iar juruinţele rostite,
Cu toate, fi-vor împlinite.
2 Tu, Doamne, eşti Acela care
Ruga asculţi, la fiecare.
De-aceea, oamenii – ştiu bine –
Cu toţii vor veni la Tine.
3 Nelegiuiri ne-au copleşit,
Dar Tu, iertări, ne-ai dăruit.
4 Ferice celui ce-i ales,
Care de Tine-a fost cules
Să umble înaintea Ta
Şi-n ale Tale curţi va sta!
Noi – de sfinţenia cea pe care
Doar Templul Tău cel sfânt o are,
De binecuvântarea-aflată
În Casa Ta cea minunată –
O să ne săturăm, mereu.
5 Tu eşti al nostru Dumnezeu
Şi-n bunătatea Ta cea mare,
Tu ne asculţi fără-ncetare,
Făcând minuni pe-ntinsul firii,
Căci Tu eşti Domnul mântuirii.
Nădejde eşti, celor ce sânt
Drept margini pentru-acest pământ,
Precum şi ale mărilor.
6 El dă tărie munţilor,
Căci al Lui mijloc e încins
Doar cu puteri de necuprins.
7 El potoleşte-n largul zării
Urletul mânios al mării,
Opreşte valul mărilor
Şi zarvele popoarelor.
8 Locuitorii care sânt
Aflaţi la margini de pământ,
Înspăimântaţi se dovedesc,
Minunile-Ţi când le zăresc.
Tu veselie-ai împărţit
Şi în apus şi-n răsărit.
9 Pământul, Tu l-ai cercetat:
Belşug şi bogăţii i-ai dat.
Cu râuri ce-s dumnezeieşti,
Pline de apă, îl stropeşti.
Tu ne dai grâu, să ne hrănească;
Iată cum faci ca să rodească:
10 Uzi brazdele de pe pământ,
Iar bulgării sfărmaţi le sânt,
Căci Tu mereu le trimiţi ploaie
Care îi face să se-nmoaie.
Apoi, răsadul aşezat
În brazde-i binecuvântat.
11 Cu bunătăţi încununezi
Anul şi-l binecuvântezi,
Iar paşii Tăi varsă belşug,
Pe brazdele trase de plug.
12 Câmpiile-n pustiu aflate,
De Tine doar sunt adăpate.
Faci dealurile ca să fie
Încinse doar cu veselie.
13 Toate păşunile apoi,
Pline-s de turmele de oi,
Iar văile sunt îmbrăcate
Cu grânele îmbelşugate.
Toate strigă de bucurie,
Căci toate-Ţi cântă slavă Ţie.